Ministerul Educației și Cercetării a organizat ieri, 18 decembrie, prima ediție a Galei Cercetătorilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, dedicat recunoașterii excelenței în domeniul cercetării și inovării, din cei 32 de cercetători, care au obținut în anul 2024 rezultate remarcabile în activitatea lor științifică, au fost premiați cu distincții oficiale.

Doi cercetători ai USM au primit Diploma Guvernului Republicii Moldova: Liliana Rotaru, doctor în istorie, conferențiar universitar și Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar cercetător, iar 17 cercetători ai USM (din totalul de 29) au fost onorați cu Diploma Ministerului Educației și Cercetării, în semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru contribuțiile lor prodigioase în domeniile cercetării și inovării (lista cercetătorilor USM care au fost premiați poate fi găsită aici).

Gala Cercetătorilor 2024 a evidențiat munca asiduă, dedicarea și contribuțiile remarcabile ale cercetătorilor USM-iști la dezvoltarea științei și inovării în Republica Moldova și a demonstrat, odată în plus că la Universitatea de Stat din Moldova există un potențial științific enorm.

Cu acest prilej, Rectoratul și Departamentul Cercetare și Inovare al Universității de Stat din Moldova adresează felicitări tuturor cercetătorilor nominalizați, dorindu-le realizări și excelări continuie în domeniile de cercetare.

Published Thursday December 19th, 2024

Announcements and Press Releases

USM și Primăria Chișinău au organizat Seminarul științifico-practic „Managementul educațional în societatea cunoașterii – context, tendințe, factori de dezvoltare”

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova (USM), prin Centrul de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale”...

Vizită de lucru în cadrul subproiectului BIOTEHN: preluarea bunelor practici de la Universitatea Transilvania din Brașov

În perioada 24–29 octombrie 2025, dr. Larisa Mocanu, lector și cercetător științific superior în cadrul Departamentului de Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”, a efectuat...

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova – Laureați ai Premiilor Academiei de Științe a Moldovei

Zece cercetători ai Universității de Stat din Moldova au fost desemnați laureați ai Premiilor Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul Galei Premiilor AȘM. Evenimentul emblematic...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved