Universitatea de Stat din Moldova și Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), au organizat conferința de finalizare a proiectului internațional  „Estonia’s Best Practices for Enhancement of Moldova’s Higher Education Capacities”  (EST4MORE), realizat în parteneriat cu Universitatea Tartu, Estonia și susținut de ESTDEV.

În cadrul evenimentului au fost prezentate totalurile reușite pe parcursul implementării proiectului.

Proiectul EST4MORE vizează provocările cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova prin implicarea a trei dimensiuni ale publicului-țintă: 1) dotarea profesorilor/lectorilor cu competențe digitale și consolidarea practicilor de asigurare a calității învățării electronice; 2) perfecționarea cunoștințelor masteranzilor despre integrarea europeană și înzestrarea acestora cu competențele necesare pentru a-i face competitivi pe piața muncii ca următoarea generație de lideri europeni; 3) consolidarea abilităților profesionale ale doctoranzilor prin crearea de oportunități de parteneriate cu cercetătorii estonieni pentru a facilita transferul de know-how și de bune practici.

Astfel, în cadrul proiectului au avut loc: webinare pentru masteranzii USM  privind procesul de integrare europeană și extindere a UE; vizita de studiu pentru 10 masteranzi ai programelor Studii Europene și Studii Diplomatice ai FRIȘPA, USM la Universitatea Tartu din Estonia, în vederea dezvoltării capacităţilor de predare-învăţare în vederea formării competenţelor în domeniul studiilor europene în contextul pregătirii Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană; cursuri de pregătire „𝘿𝙞𝙜𝙞𝙩𝙖𝙡 𝙀𝙙𝙪𝙘𝙖𝙩𝙤𝙧 𝘼𝘽𝘾” pentru cadrele didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, în vederea utilizării eficiente a resurselor digitale în procesul de predare;  training-uri pentru doctoranzi și participarea acestora la tabăra de cercetare care s-a desfășurat la Institutul de Studii Politice Johan Skytte, Universitatea din Tartu, Estonia.

Published Friday December 20th, 2024

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved