Universitatea de Stat din Moldova a avut bucuria de a găzdui și în acest an, o nouă ediție a Concursului Național de Științe și inginerie (Moldova Science and Engineering Fair) 2025, la care au participat circa 130 de elevi din țară.

Cele mai bune invenții și cercetări ale participanților au fost premiate, duminică, 16 februarie, într-un cadru festiv, desfășurat la Mediacor, USM, în prezența elevilor, cadrelor didactice și a părinților.

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au felicitat participanții și i-au informat despre ofertele educaționale pe care le oferă USM în pregătirea specialiștilor în Inginerie, Fizică, Matematică și IT.

USM oferă oportunități de formare profesională și personală de calitate în domeniile științelor fixe, iar în laboratoarele noastre de la Facultatea de Matematică și Informatică, precum Laboratorul AVR, dotat cu echipamente XR (Realitatea extinsă), realitatea virtuală (VR) și realitatea augmentată (AR) sunt spațiile în care studenții descoperă profesiile din domeniul IT.

Pentru cei pasionați de robotică, Oficiul de Educație pentru Drone al Universității de Stat din Moldova, unde sunt realizate unele dintre cele mai actuale tehnologii în domeniul UVS și roboticii, studenții descoperă arhitectura și avionica dronelor, echipamentele necesare pentru măsurare și monitorizare, modele și softuri de prelucrare a datelor, robotica pe baza platformei „Arduino” etc.

Așteptăm tinerii pasionați de inventică și de cercetare la Universitatea de Stat din Moldova, unde își pot dezvolta cunoștințele abilitățile profesionale.

Published luni, 17 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Necrolog Maria Iarovoi (07.01.1942 – 02.02.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Maria Iarovoi, fostă șefă-contabilă a Universității de Stat din Moldova. Maria Iarovoi s-a născut la 7 ianuarie...

USM anunță lansarea cursului gratuit de limba chineză!

Ești curios să descoperi una dintre cele mai vorbite limbi din lume și cultura fascinantă a Chinei? Universitatea de Stat din Moldova în cooperare cu Centrul...

Universitatea de Stat din Moldova se alătură rețelei Geminae, parte componentă a alianței universitare europeane UNITA

Universitatea de Stat din Moldova a devenit membră a rețelei Geminae a alianței universitare europene UNITA – Universitas Montium și marchează astfel o nouă reușită strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved