Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a academicianului Mircea BOLOGA, doctor habilitat, profesor universitar și distins om de știință care și-a dedicat întreaga carieră dezvoltării științelor fizice și tehnice din Republica Moldova.

Originar din satul Parcova, raionul Edineț, s-a născut într-o familie de profesori, un mediu care l-a îndreptat spre respectul pentru carte și cunoaștere. Născut la 31 mai 1935, anul acesta ar fi împlinit vârsta de 90 ani — o viață dedicată parcursului profesional, cu o dăruire față de cercetare și educare. Profesorul a activat în calitate de șef de laborator la Institutul de Fizică Aplicată, perioadă în care s-a remarcat ca un model de excelență și implicare academică în formarea noilor generații de cercetători.  

În aceste momente dificile, Universitatea de Stat din Moldova și întregul mediu academic, adresează condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe regretatul savant. 

Drum lin, stimate academician, profesor, coleg și prieten…

Published Friday April 18th, 2025

Announcements and Press Releases

Învață maghiara cu un profesor nativ din 23 februairie 2026!

Universitatea de Stat din Moldova deschide înscrierile la cursul de limbă maghiară, destinat studenților de la toate cele 3 cicluri de studii: Licență, Master, Doctorat. De...

Școala de Administrație Publică a USM organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții – modelul reformei administrative funcționale integrate (RAFI)”

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova (USM) organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții...

Discuție publică pe tema „Maxima lui Friedman și teoria și istoria inflației” desfășurată la USM

 Ce este, de fapt, inflația? Aceasta este întrebarea de la care pornește lecția susținută de Charles Calomiris, profesor emerit la Columbia Business School și cercetător afiliat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved