În perioada 21–25 aprilie 2025, o delegație a Universității de Stat din Moldova (USM) efectuează o vizită de lucru în Regatul Spaniei, în contextul implementării subproiectului IT Hub, parte integrantă a unui program strategic de modernizare instituțională, susținut financiar de Banca Mondială. Inițiativa are drept obiectiv principal consolidarea capacităților digitale ale USM, sprijinirea procesului de transformare educațională și extinderea rețelelor de cooperare internațională.
Componența delegației USM include:
Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova;
Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare;
Dragoș Ungureanu, șef al Departamentului Software;
Mariana Tacu, conferențiar universitar, doctor, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării;
Angela Roșca, conferențiar universitar, doctor, Facultatea de Litere.
Vizita are ca scop central aprofundarea dialogului academic internațional, identificarea celor mai bune practici în domeniul digitalizării învățământului superior și explorarea unor noi oportunități de colaborare instituțională, cu accent pe aplicarea inteligenței artificiale în activitățile didactice și de cercetare.
Printre primele activități desfășurate se numără vizita la Serviciul Spaniol pentru Internaționalizarea Educației (SEPIE) – agenția națională responsabilă cu promovarea internaționalizării sistemului educațional din Spania. Întrevederea a evidențiat interesul comun pentru extinderea cooperării în cadrul programelor europene, mobilităților academice și parteneriatelor strategice.
De asemenea, delegația USM a avut o întâlnire oficială cu vicerectorul Universității Complutense din Madrid, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa. Dialogul s-a concentrat pe teme de actualitate, precum digitalizarea procesului educațional, integrarea tehnologiilor emergente în curriculum și dezvoltarea de programe comune de cercetare și formare academică. În acest context, a fost exprimat interesul ambelor instituții pentru aprofundarea relațiilor de cooperare, fiind explorate perspective concrete care ar putea conduce, în viitorul apropiat, la semnarea unui acord formal de parteneriat interuniversitar.
Suita de acțiuni prevăzute în cadrul vizitei a inclus, în cea de-a doua zi, și o întrevedere cu decanul Facultății de Științe Politice și Sociologice, prof. univ. dr. Maria Esther del Campo Gracia, și cu directoarea Departamentului de Științe Politice și Administrative, conf. univ. dr. Gema Sánchez Medero. Întâlnirea a prilejuit un schimb de idei privind extinderea colaborării academice, cu accent pe dezvoltarea microcalificărilor, cercetării comune, organizarea de evenimente științifice și programe de studii cu diplomă dublă.
Vizita reprezentanților Universității de Stat din Moldova în Regatul Spaniei reconfirmă angajamentul instituției față de excelența academică, internaționalizare și inovare în învățământul superior.
Întâlnirile și activitățile planificate s-au realizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei și al Excelenței Sale, ambasadorul Eugeniu Revenco, al cărui aport a fost esențial în facilitarea acestui demers.

Published Thursday April 24th, 2025

Announcements and Press Releases

Învață maghiara cu un profesor nativ din 23 februairie 2026!

Universitatea de Stat din Moldova deschide înscrierile la cursul de limbă maghiară, destinat studenților de la toate cele 3 cicluri de studii: Licență, Master, Doctorat. De...

Școala de Administrație Publică a USM organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții – modelul reformei administrative funcționale integrate (RAFI)”

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova (USM) organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții...

Discuție publică pe tema „Maxima lui Friedman și teoria și istoria inflației” desfășurată la USM

 Ce este, de fapt, inflația? Aceasta este întrebarea de la care pornește lecția susținută de Charles Calomiris, profesor emerit la Columbia Business School și cercetător afiliat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved