Doamna Oxana Căpățînă, responsabilă de programul Erasmus+ în cadrul Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (USM), a efectuat o vizită de lucru la Universitatea din A Coruña, Spania, în cadrul unei mobilități Erasmus+, destinate personalului care activează în cadrul acestui program.
Agenda de formare a vizat o serie de teme de actualitate și importanță majoră în spațiul european al învățământului superior. Printre subiectele abordate s-au numărat: KA2 – Inovare și cooperare pentru o educație incluzivă, digitală și durabilă; parteneriate pentru cooperare (inclusiv parteneriate clasice și parteneriate de scară mică); parteneriate pentru excelență (centre de excelență profesională și acțiunea Erasmus Mundus); parteneriate pentru inovare (alianțe și proiecte cu impact ulterior), precum și proiecte de consolidare a capacităților: obiective, pachete de lucru și bugete aferente.
Un alt subiect de interes a fost dedicat proiectării programelor Blended Intensive Programmes (BIP) – planificarea și realizarea unor experiențe de învățare excepționale prin programe scurte și intensive, care folosesc metode inovatoare de predare și învățare, inclusiv colaborarea online. Participanții au fost îndemnați să consulte instituțiile de proveniență pentru a verifica aplicarea la granturile BIP în cadrul Erasmus+.
De asemenea, s-au scrutat abordări privind dezvoltarea competențelor digitale în predarea limbilor străine – provocări și soluții – și s-a realizat o incursiune complexă în noțiuni precum MOOC (Cursuri Online Masive și Deschise), diferențele dintre acestea și microcredite, CVET (formare profesională continuă), IVET (formare profesională inițială), nano-competențe și micro-competențe – toate aceste forme de instruire contribuind la diversificarea și flexibilizarea parcursurilor educaționale. Prin intermediul acestui reprezentant Erasmus+, Universitatea de Stat din Moldova a răspuns pozitiv propunerii Universității din A Coruña de a crea cursuri online deschise de predare a limbilor străine, astfel conturându-se noi perspective pentru colaborarea academică internațională și acces extins la învățământul digital.
În cadrul acestei vizite, dna Oxana Căpățînă a prezentat o informație amplă despre Universitatea de Stat din Moldova, analizând oferta educațională extinsă a instituției, infrastructura academică modernă, calitatea demersului educațional, precum și proiectele internaționale în care USM este fie coordonator, fie partener activ. Totodată, au fost împărtășite strategiile USM de atragere a studenților internaționali, precum și tehnicile educaționale performante, implementate pentru a spori calitatea procesului didactic.
Vizita a fost completată de o întâlnire emoționantă cu studentele Facultății de Litere aflate în mobilitate academică Erasmus+ la Universitatea din A Coruña – o dovadă vie a eficienței convenției de colaborare dintre cele două instituții. Această experiență a consolidat relațiile bilaterale, a oferit noi perspective pentru dezvoltarea de proiecte comune interuniversitare și a avut un impact semnificativ asupra procesului de internaționalizare a Universității de Stat din Moldova, contribuind la extinderea rețelelor academice europene și la promovarea imaginii instituției în spațiul educațional internațional.