Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova participă, în calitate de organizator, alături de Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării, Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, alte instituții, la evenimentul Primul Congres Național al Memoriei, care se va desfășura sâmbătă, 28 iunie 2025, la Chișinău, cu începere de la ora 10.00, in sala Palatului Republiciii.

Evenimentul își propune să devină o platformă durabilă de dialog și colaborare între supraviețuitorii și descendenții victimelor deportărilor și represiunilor politice din perioada 1917–1989, pe de o parte, și actorii instituționali, civici și academici implicați în promovarea memoriei istorice, pe de altă parte.

Congresul urmărește consolidarea culturii memoriei în Republica Moldova, în concordanță cu valorile europene ale adevărului istoric, demnității umane și democrației.

Printre participanți se vor număra supraviețuitori și descendenți ai victimelor deportărilor și represiunilor politice, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, cadre didactice, cercetători științifici, reprezentanți ai instituțiilor muzeale și ai organizațiilor neguvernamentale, precum și diplomați și membri ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

Agenda Congresului include mai multe secțiuni tematice, care vor aborda diverse dimensiuni ale culturii memoriei, precum: promovarea educației și a cercetării privind crimele comise de regimul comunist pe teritoriul actual al Republicii Moldova; recuperarea, valorificarea istorică și salvgardarea patrimoniului memorial; rolul instituțiilor în investigarea și elucidarea istorică a fenomenului totalitar-comunist; precum și perfectarea cadrului legislativ referitor la victimele regimului stalinist.

Published Friday June 27th, 2025

Announcements and Press Releases

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved