Universitatea de Stat din Moldova se numără printre cele cinci universități selectate în cadrul Apelului de Proiecte pentru Cooperare universitară moldo-franceză, finanțat prin Fondul Équipe France (FEF)

Decizia a fost luată la data de 8 octombrie curent, în cadrul reuniunii Comitetului de pilotaj al programului de cooperare universitară moldo-franceză, desfășurată sub președinția E.S. Dominique Waag, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, cu participarea reprezentanților Ambasadei Franței, Agenției Franceze de Dezvoltare, Alianței Franceze din Moldova, Camerei de Comerț și Industrie Franța-Moldova, Expertise France și Agenției Universitare a Francofoniei, alături de doi experți universitari independenți. 

Proiectul câștigător al USM, intitulat Consolidarea cadrelor didactice francofone ale USM pentru inovație, cunoaștere și europenizare – RISE-USM (Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation – RISE-USM), este coordonat de Centrul Universitar Francofon al USM, în parteneriat cu Institut National Supérieur du Professorat et de l’Éducation (INSPE) din cadrul universității Aix-Marseille, Franța. 

Proiectul are ca obiectiv consolidarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice francofone ale USM, printr-un parteneriat academic structurant care promovează inovația pedagogică, modernizarea programelor de formare și extinderea cooperării internaționale. Totodată, proiectul RISE-USM își propune să contribuie la europeanizarea curriculei francofone și la pregătirea viitoarelor proiecte comune în cadrul programelor Erasmus+ și FEF. 

Adresăm, pe această cale, mulțumiri finanțatorilor și partenerilor instituționali pentru sprijinul constant acordat dezvoltării cooperării universitare moldo-franceze și promovării francofoniei academice în Republica Moldova. 

Pentru mai multe detalii : https://alfr.md/ro/cooperarea-universitara-moldo-franceza-rezultatele-apelului-de-proiecte/ 

 

 

Published luni, 13 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

O nouă vizită de lucru în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

În perioada 03–04 ianuarie 2026, echipa Universității de Stat din Moldova, executantă a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md...

Cerere de exprimare interesului – Formarea cadrelor didactice implicate în predarea disciplinelor de specialitate referitor la design-ul instrucțional digital (domeniul științelor filologice)

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Republica Moldova Denumirea subproiectului Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice/ DigiL   Nr. Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U2-03 din 27.11.2023...

Cerere de exprimare interesului – Formarea cadrelor didactice implicate în predarea disciplinelor de specialitate referitor la design-ul instrucțional digital (domeniul științelor exacte și ale naturii)

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Republica Moldova Denumirea subproiectului Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice/ DigiL   Nr. Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U2-03 din 27.11.2023...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved