Începând de astăzi, 20 octombrie, și pe parcursul următoarelor zile (20–23 octombrie), la Universitatea de Stat din Moldova se desfășoară cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică din cadrul USM, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Activitatea reunește funcționari publici din cadrul autorităților publice centrale, reprezentanți ai societății civile și experți în domeniul administrației publice, interesați de utilizarea metodelor moderne de analiză în procesul decizional. Participanții au ocazia să aplice cunoștințele în exerciții practice, simulări și lucrări de grup, contribuind la formarea unei administrații publice mai eficiente, transparente și orientate spre rezultate.

La evenimentul de lansare a participat prof. univ., dr., rectorul USM, Igor Șarov și dr., directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici. În mesajul său de salut, rectorul USM a subliniat importanța consolidării capacităților analitice ale funcționarilor publici și a promovării unei culturi instituționale bazate pe date și dovezi științifice.

Instruirea este condusă de dr. hab. Alla Roșca, cercetător asociat la Edgewater Research și profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana, SUA. Pe parcursul celor patru zile, participanții sunt ghidați în utilizarea metodelor calitative și cantitative pentru analiza și fundamentarea deciziilor publice.

Programul include următoarele teme:

  • fundamentarea deciziilor publice pe baze științifice și identificarea bunelor practici internaționale;

  • metode calitative și participative de analiză (interviuri, focus-grupuri, studii de caz);

  • tehnici de analiză SWOT, arborele problemelor și metoda „os de pește”;

  • sondaje de opinie, analiza statistică a datelor și evaluarea impactului politicilor publice.

Cursul, desfășurat pe durata a 32 de ore academice, se va încheia joi, 23 octombrie, cu o sesiune de evaluare finală și înmânarea certificatelor de absolvire participanților.

Published Понедельник октября 20th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice” — un pas important în consolidarea capacităților administrative din Republica Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor...

La mulți ani tuturor celor care contribuie la cunoașterea, protejarea și valorificarea responsabilă a mediului!

Stimați colegi, studenți, cercetători și colaboratori ai Facultăților de Biologie și Geoștiințe; Chimie și Tehnologie Chimică și ai Institutelor de Ecologie și Geografie; Geologie și Seismologie...

Profesorul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, în vizită academică la USM

În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved