Pe 14 octombrie 2025, Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală și Orientală (CREFECO) a sărbătorit două decenii de cooperare educațională francofonă, reunind la Sofia peste 160 de invitați din cele nouă țări partenere. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai instituțiilor francofone internaționale și naționale, formatori și profesori de limba franceză din întreaga regiune. Evenimentul a fost marcat de o ceremonie oficială în cadrul căreia au fost acordate distincții de excelență pentru contribuții remarcabile la promovarea limbii franceze, a inovației pedagogice și a valorilor francofoniei.
Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de o echipă a Facultății de Litere, formată din Ion GUȚU, Viorica MOLOȘNIUC, Cristina ENICOV, Oxana CĂPĂȚINĂ și Silvia GUȚU. În cadrul festivității, conf. univ. dr. Ion GUȚU a primit o distincție din partea CREFECO–OIF, în semn de recunoaștere a angajamentului său de durată în sprijinul învățământului francofon și al cooperării educaționale regionale.
În continuarea manifestărilor, pe 15 octombrie 2025, s-a desfășurat Marele Éducathon al Francofoniei (Grand Éducathon de la Francophonie), un eveniment dedicat creativității, inovației și colaborării pedagogice. Inspirat de modelul „hackathon”-urilor, Éducathon-ul a reunit profesori și formatori într-un cadru de co-creație și dialog intercultural, unde s-au imaginat și realizat resurse educaționale inovatoare pentru predarea limbii franceze.
Cele cinci ateliere desfășurate simultan – teatru mecanic, cântec, inteligență artificială, joc video și teatru – au fost animate de formatori și artiști din Franța, Danemarca, Bulgaria, Polonia și România, fiecare propunând o perspectivă originală asupra procesului de învățare. Activitățile au îmbinat arta, tehnologia și pedagogia, transformând studiul limbii franceze într-o experiență creativă, deschisă și profund umană. Atelierul de cântec, condus de trio-ul franco-bulgar Orenda, a adus o notă de sensibilitate și armonie, îmbinând sonoritățile francofone cu tradițiile muzicale ale Balcanilor.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă și festivă, cu concertul artistului francez Nonolimite, care a oferit participanților un moment de destindere și celebrare, în spiritul autentic al francofoniei.
Adresăm mulțumiri echipei CREFECO, condusă de Emmanuel SAMSON, precum și reprezentantei Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova în Comitetul consultativ al CREFECO, Loreta GAFTON, pentru sprijinul constant oferit dezvoltării cooperării francofone.
La mulți ani, CREFECO — 20 de ani de inspirație, inovație și francofonie!


Română
English











