Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova (USM), prin Centrul de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău au organizat Seminarul științifico-practic Managementul educațional în societatea cunoașterii – context, tendințe, factori de dezvoltare.
Evenimentul a reunit directorii instituțiilor de învățământ din capitală, cadre universitare și cercetători în domeniul științelor educației, într-un cadru de reflecție și schimb de bune practici privind tendințele actuale ale managementului educațional.
Lucrările au fost deschise de prim-prorectorul USM Otilia Dandara, care a subliniat importanța colaborării dintre mediul universitar și rețeaua instituțiilor preuniversitare pentru consolidarea calității actului educațional. Mesaje de salut au fost transmise de Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău, și Andrei Pavaloi, șef al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, care au accentuat rolul parteneriatului dintre autoritățile locale și universități în formarea competențelor manageriale moderne în educație.
Moderatorul sesiunii plenare, Valentin Crudu, doctor în științe pedagogice, a ghidat discuțiile tematice, care au debutat cu prelegerea susținută de Angela Potâng, doctor în psihologie, conferențiar universitar, cu tema „Dimensiunile psihologice ale managementului educațional”.
Pe parcursul aceste zile, în a doua parte a seminarului, participanții vor fi implicați în cadrul atelierelor tematice: „Strategii și factori de luare a deciziilor în diferite contexte” – coordonat de Vladimir Guțu, doctor habilitat în științe pedagogice, profesor universitar;
„Managementul procesului de ghidare în carieră a elevilor” – condus de Otilia Dandara, doctor habilitat în științe pedagogice, prim-prorector al USM; „Managementul implementării inovațiilor pedagogice ca factor de asigurare a calității în educație” – moderat de Valentina Chicu, lector universitar și „Managementul timpului – factor de eficientizare a funcționalității instituției de învățământ” – coordonat de Viorica Reaboi, doctor în științe ale educației, conferențiar universitar.
Activitățile au scopul de a identificarea soluții inovatoare pentru provocările actuale din sistemul educațional și promovarea unei culturi organizaționale bazate pe eficiență și dezvoltare continuă.


Română
Русский














