Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 30 ianuarie, o vizită oficială a Secretarului de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, Gabriel-Bogdan Ștețco, însoțit de Ștefan Krasovschi-Murea, Ministru Consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Chișinău. Din partea USM, la întrevedere au participat Otilia Dandara, prim-prorector pentru activitate didactică și studențească, Maria Hămuraru, decan al Facultății de Științe Economice, și Veronica Bulat, șef al Departamentului Economie, Marketing și Turism.

În cadrul discuțiilor, părțile au analizat direcțiile de cooperare instituțională și au stabilit bazele semnării unui memorandum de colaborare, care va crea un cadru funcțional pentru inițiative comune, cu beneficii academice, economice și sociale pe termen mediu și lung.

Memorandumul va genera beneficii precum: inițierea cercetărilor aplicate în domeniul economiei circulare și al turismului, cu rezultate transferabile către industrie și autorități; extinderea programelor de internship și stagii de practică pentru studenți, prin conectarea acestora cu instituții publice și actori economici relevanți; valorificarea expertizei academice a USM în procesele de digitalizare și modernizare a sectorului turistic; precum și crearea de oportunități pentru atragerea finanțărilor externe și europene, inclusiv pentru proiecte comune de cercetare și inovare.

Un alt punct important al întrevederii a vizat prezentarea experienței României în atragerea fondurilor europene de pre-aderare, dezvoltarea mecanismelor de sprijin pentru investiții și armonizarea cadrului legislativ cu standardele Uniunii Europene. În acest context, au fost identificate mecanisme concrete prin care expertiza academică poate fi valorificată în sprijinul politicilor publice și al mediului economic.

La final, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul și de a definitiva memorandumul de colaborare, astfel încât inițiativele comune să contribuie la creșterea competitivității și sustenabilității sectorului academic, de cercetare și turistic.

Published Friday January 30th, 2026

Announcements and Press Releases

Discuții despre transformările geopolitice globale în cadrul unei prelegeri susținute de Raj M. Desai la USM

Transformările majore ale economiei și politicii globale, precum intensificarea fragmentării geopolitice, competiția strategică dintre marile puteri și apariția unor riscuri sistemice care influențează instituțiile și piețele...

ANACEC a început un nou program de evaluare externă a calității pentru acreditarea/reacreditarea programelor de studii de licență și master

La Universitatea de Stat din Moldova săptămâna începe cu un nou proces de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării unor programe de studii...

Studenții USM-iști – câștigătorii unui grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru Tineret

 Un grup de studenți ai Facultatea Științe Economice, USM a câștigat un grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved