Un grup de 115 elevi din trei instituții de învățământ din Chișinău a avut ocazia astăzi, 13 martie, să descopere îndeaproape mediul universitar, programele de studii și oportunitățile academice oferite de cea mai mare universitate din țară – Universitatea de Stat din Moldova. 

Elevii au fost salutați de prorectorul USM, Georgeta Stepanov, care le-a vorbit despre importanța alegerii unui parcurs educațional potrivit, despre oportunitățile pe care le oferă USM și despre rolul universității în formarea viitorilor specialiști într-o societate în continuă schimbare.

După prezentarea oficială, liceenii au fost ghidați de voluntarii Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii din cadrul USM, care le-au oferit informații despre procesul de admitere, viața studențească și posibilitățile de dezvoltare personală și profesională în cadrul universității. Totodată, elevii au interacționat cu reprezentanții facultăților și au participat la activități de prezentare și informare dedicate diferitelor domenii de studiu.

La întâlnire au participat elevi de la Liceul Teoretic „Ginta Latină”, Liceul Teoretic „George Călinescu” și Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”. Vizita face parte din seria de activități desfășurate în cadrul Campaniei „Învață în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu instituțiile de învățământ superior din țară.

Published Friday March 13th, 2026

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Tinerii cercetători ai USM – premiați cu medalii de aur la ICE-USV 2026

Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved