Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul juridic franco-român de studii europene din cadrul Universității din București, eveniment ce a reunit tineri din universități franceze membre ale Consorțiului juridic francofon.

Competiția a adus împreună zece echipe provenind din instituții de învățământ superior din Franța și din universități partenere ale consorțiului, din care USM face parte începând cu octombrie 2025. Tema provocatoare a ediției – „Putem noi coloniza planeta Marte?” – a pus la încercare creativitatea, capacitatea de argumentare și abilitățile oratorice ale participanților, care au susținut discursuri pro și contra în fața unui juriu format din profesori ai universităților franceze.

Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de conf. univ. Vitalina Bahneanu, reprezentanta USM în cadrul Consorțiului juridic francofon, împreună cu echipa de studenți ai Filierii Francofone de Drept.

Prin prestația lor convingătoare, discursurile bine structurate și nivelul înalt de pregătire academică, studenții USM au demonstrat excelență, spirit competitiv și capacitatea de a performa într-un mediu universitar internațional, contribuind la consolidarea vizibilității și imaginii USM în spațiul academic francofon.

Published miercuri, 8 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

AVIZ În conformitate cu Regulamentul  privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituţională al USM anunţă declanşarea procesului...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „Particularități structural-semantice ale unităților frazeologice (în baza zoonimelor) în limba engleză” a dnei Felicia BANU

Pe data de 3 noiembrie 2020, la ora 14.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M.Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved