Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor universitar,doctor habilitat Galina Lupașcu, membru corespondent în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, exprimând înalta apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei.

În mesajul său, rectorul a subliniat că acest moment aniversar reprezintă o oportunitate de a evidenția un parcurs profesional exemplar, marcat de rigoare, perseverență și devotament față de cercetare. Activitatea științifică a doamnei Galina Lupașcu, în special în domeniul geneticii, a adus rezultate valoroase atât pe plan teoretic, cât și aplicativ, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetărilor și la consolidarea prestigiului academic la nivel național și internațional.

Totodată, a fost evidențiat rolul său esențial în promovarea unor concepții inovatoare privind interacțiunea plantelor cu patogenii, identificarea mecanismelor de reziliență și rezistență la maladii, precum și în dezvoltarea unor genotipuri noi, cu potențial biologic înalt, adaptate provocărilor mediului. Prin întreaga sa activitate, doamna Galina Lupașcu se afirmă drept un model de profesionalism, integritate și excelență academică pentru comunitatea universitară.

În încheiere, rectorul USM i-a transmis urări de sănătate, bunăstare, noi realizări științifice și împliniri personale, exprimându-și convingerea că rezultatele sale vor continua să inspire generațiile viitoare de cercetători.

Published miercuri, 8 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia, reunind 20 de participanți din diferite regiuni ale țării

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, UNFPA Moldova și Fundația Moldcell, a lansat prima ediție online...

USM – participantă la evenimentul de lansare a volumului „Tyragetia”, dedicat aniversării a 70 de ani ai savantului Eugen Sava

Cercetători, academicieni și personalități marcante ale domeniului cultural s-au reunit în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Tyragetia. Arheologie. Istorie Antică” – serie nouă, dedicată aniversării...

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved