Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării dialogului instituțional și susținerii activităților de cercetare.

În cadrul vizitei, directorul Institutului, Larisa Andronic și dr. Svetlana Smerea, secretar științific au prezentat principalele direcții de cercetare, rezultatele științifice obținute, precum și infrastructura disponibilă. Discuțiile au vizat, de asemenea, condițiile de activitate ale cercetătorilor și ale personalului auxiliar, fiind subliniată necesitatea dezvoltării continue a unui mediu de cercetare performant și competitiv.

Sergiu Dobrojan, șef al Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al USM, și Victor Melnic, șef al Serviciului Administrare Blocuri au trecut în revistă situația actuală a activității de cercetare, a condițiilor de muncă și a dotărilor tehnice.

Rectorul Otilia Dandara a subliniat importanța continuării unui dialog interinstituțional constructiv care să eficientizeze activitățile manageriale și științifice, în sprijinul dezvoltării durabile a Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

Published Thursday April 16th, 2026

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova, parteneră în proiectul european GLUE, dedicat inovării și antreprenoriatului verde

Universitatea de Stat din Moldova anunță participarea, în calitate de parteneră, la proiectul european GLUE – Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem...

Vizită de lucru în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Apel de participare: PROGRAMUL DE INSTRUIRE PRIVIND NEGOCIERILE DE ADERARE

Școala de Administrație Publică din cadrul USM invită cadrele didactice și profesioniștii din învățământul superior din Republica Moldova să participe la concursul de selecție pentru un...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved