Universitatea de Stat din Moldova anunță acreditarea revistei științifice Studia Universitatis Moldaviae, Seria „Științe Umaniste” (ISSN 1811-2668, E-ISSN 2345-1009), la profilurile: Istorie și arheologie, Filologie și Filosofie, prin Decizia Consiliului de conducere al ANACEC nr. 34 din 24 aprilie 2026. Revista a fost inclusă în lista publicațiilor științifice de tip B pentru o perioadă de 4 ani.

Fondată de Universitatea de Stat din Moldova, publicația promovează cercetarea științifică în domeniul științelor umaniste și valorifică rezultatele activității academice ale cercetătorilor și cadrelor didactice din țară și de peste hotare.

Acreditarea confirmă respectarea standardelor de calitate academică și relevanța revistei în spațiul național al cercetării științifice.

Conducerea Universității și colegiul editorial exprimă sincere mulțumiri tuturor celor care, de-a lungul anilor, au contribuit la editarea și dezvoltarea revistei – membri ai colegiului de redacție, redactori, recenzenți, autori și colaboratori – pentru profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea investite în consolidarea calității și prestigiului publicației.

Totodată, colegiul editorial adresează invitația cercetătorilor, cadrelor didactice, doctoranzilor și tinerilor cercetători din Republica Moldova și din străinătate de a publica rezultatele cercetărilor în paginile revistei, contribuind astfel la sporirea vizibilității, statutului și impactului științific al publicației în circuitul academic național și internațional.

 

Published Tuesday June 2nd, 2026

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție

Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved