Stimați colegi, studenți și cercetători de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică și de la Institutul de Chimie,

Cu prilejul Zilei Chimiștilor, vă adresez sincere felicitări și gânduri de apreciere pentru munca pe care o desfășurați cu profesionalism, pasiune și responsabilitate.

Prin activitatea dumneavoastră didactică și de cercetare, contribuiți esențial la dezvoltarea științei, la formarea noilor generații de specialiști și la consolidarea prestigiului Universității de Stat din Moldova. Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică și Institutul de Chimie reprezintă repere de excelență academică și științifică, fiind unicele instituții din țară care pregătesc specialiști în domeniul chimiei și dezvoltă cercetări fundamentale și aplicative de înaltă valoare.

Vă mulțumesc pentru dedicația cu care transformați cunoașterea în progres, pentru rezultatele remarcabile obținute și pentru contribuția pe care o aduceți la dezvoltarea Republicii Moldova prin educație, inovare și cercetare.

Vă doresc multă sănătate, inspirație, realizări profesionale și noi succese în activitatea pe care o desfășurați.

La mulți ani tuturor chimiștilor!

Prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara
Rector al Universității de Stat din Moldova

Published Вторник июня 2nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved