Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție. La deschiderea evenimentului au adresat cuvinte de salut și urări de succese pentru participanții la sesiune: decanul Facultății de Istorie și Filosofie, doctor Igor Bercu; secretarul științific general al Academiei de Științe a Moldovei, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat Liliana Condraticova; cercetătorul științific coordonator la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, doctor habilitat Lilia Zabolotnaia; secretarul științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, doctor Andrei Prohin; doctor Antoni Piotr Kubiak, de la Universitatea din Varșovia; doctor István Bandi, de la Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete din Ungaria ș.a.

În ședința plenară au prezentat comunicări domnul doctor habilitat, profesor universitar Ion Eremia, cu tema „Istoria antică și medie timpurie a românilor în opera lui Vasile Tatișcev” și domnul doctor Sergiu Boțolin cu tema „Centru, periferie și guvernare diferenţiată. Imperiul Rus și periferiile sale occidentale”. Ambele subiecte fiind destul de actuale la momentul de față, având în vedere realitățile cu care se confruntă Republica Moldova.

Ședința plenară a fost urmată de lucrările pe secțiuni (Arheologie; Istorie medie și modernă; Istorie contemporană), unde participanții la sesiune au prezentat rezultatele curente ale cercetărilor științifice, însoțite de numeroase întrebări și discuții colegiale.

La sesiune, deopotrivă cu participanții, au fost prezenți studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie.

Published marți, 9 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Mesajul rectorului USM Otilia Dandara cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți, În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește...

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved