Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia — Perspective Europene”, desfășurată în perioada 11-14 iunie.

Evenimentul științific are drept obiectiv promovarea cercetării geografice, consolidarea cooperării academice internaționale și schimbul de bune practici în domeniul educației și dezvoltării durabile.

Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 12 iunie, iar rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, a adresat un călduros bun venit participanților și a evidențiat importanța colaborării academice internaționale, a cercetării științifice și a schimbului de experiență între comunitățile geografice.

Programul conferinței include comunicări în plen și prezentări în cadrul unor secțiuni tematice dedicate geografiei fizice, geografiei umane, protecției mediului, geografiei turismului și didacticii geografiei. Totodată, participanții vor avea oportunitatea de a explora mai multe locații reprezentative din Republica Moldova în cadrul unei aplicații practice de teren.

Published Пятница июня 12th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved