Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară, 29 iunie — 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani din Republica Moldova, România și Ucraina, care manifestă interes pentru valorile Uniunii Europene. Participanții trebuie să fie disponibili pentru întreaga perioadă de desfășurare a programului.

Procesul de aplicare este construit pe un model practic, orientat spre dezvoltarea gândirii critice și a inițiativei civice. Candidații sunt invitați să identifice patru probleme comunitare relevante pentru localitatea lor, care pot fi soluționate prin implicarea tinerilor. Acestea vor fi analizate și ierarhizate în funcție de urgență, impact social, numărul persoanelor afectate și posibilitatea de intervenție civică. Problema considerată prioritară va fi descrisă într-un mod structurat, evidențiind cauzele, consecințele, grupurile afectate și rolul pe care tinerii îl pot avea în soluționare. Fiecare candidat va elabora un mini-proiect comunitar (maximum două pagini), care să includă obiective clare, activități concrete, posibile parteneriate locale și impactul estimat asupra comunității.

Pe parcursul celor trei zile, participanții selectați vor beneficia de ateliere interactive, sesiuni de formare, dezbateri și activități de lucru în echipe internaționale. Programul include mentorat pentru dezvoltarea proiectelor, consolidarea competențelor de leadership civic și facilitarea dialogului intercultural între tineri din statele candidate și asociate Uniunii Europene.

Termen de expediere a formularului — 31.05.2026, la  adresa secretariat@cecivicedu.eu

Acțiune din Proiectul Jean Monnet „Centru de Excelență”: Civic Education for a Resilient Democracy/ Educația Civică pentru o Democrație Reziliență. Erasmus+ ERASMUS-JMO-2025-COE CERD – 101239922.

Agenda.

 

Published Понедельник июня 22nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Start în carieră: Proaspeții USM-iști au marcat începutul anului universitar 2026-2027

E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în...

Ziua Limbii Române, marcată la Universitatea de Stat din Moldova

„Floarea stăpână, Floarea ceea se numește Limba română.”   Ion Aldea-Teodorovici Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române —...

Un nou început la USM! Mesajul Rectorului Otilia Dandara cu ocazia începutului noului an de studii

Dragi studenți și  cadre didactice, ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved