Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina. Documentul pune bazele unei colaborări de lungă durată, orientate spre dezvoltarea activităților academice și de cercetare, precum și modernizarea proceselor educaționale din cadrul celor două instituții.

Parteneriatul prevede desfășurarea activităților comune de cercetare, schimbul de experiență și bune practici, schimbul de informații și materiale științifice, precum și implicarea cadrelor didactice și a studenților în prelegeri, seminare metodologice și alte activități academice.

Actul a fost semnat de rectorul USM, Otilia Dandara, și rectorul interimar al universității din Rivne, Roman Pavelkiv. Schimbul de acorduri a fost realizat de către prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate al USM, Igor Șarov, în colaborare cu reprezentanta instituției partenere, Iulia Vizitiu.

Published Вторник августа 4th, 2026

Объявления и пресс-релизы

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Cine sunt câștigătorii ClimateLaunchpad Moldova 2026 și ce soluții propun pentru criza climatică

11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved