Studenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova ghidați de dr. hab., prof. univ., Viorica GORAȘ-POSTICĂ și drd. Daniela STATE, au efectuat ieri, 24 noiembrie, o vizită de studiu la CASA PROFESORULUI.

Acțiunea s-a realizat în baza Acordului de parteneriat dintre Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Obștească „Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova” (AGIRoMD).

În cadrul vizitei de studiu, studenții de la specialitatea Pedagogia în învăţământul primar şi limba engleză au discutat cu dr., prof. univ., Mariana MARIN, președinta AGIRoMD despre: sporirea motivației studenților pentru cariera în domeniul educațional; diversificarea modalităților de formare profesională inițială; calitatea formării viitorilor specialiști din domeniul educațional; dezvoltarea personală şi profesională a cadrelor didactice din învăţământul general; eficiența, calității și prestigiului sistemului educațional.

În continuare, studenții au analizat diverse resurse necesare pentru organizarea activităților de învățare, cât și pentru crearea unui mediu educațional motivant.

Menționăm că, CASA PROFESORULUI reprezintă un centru de: inovație şi de expertiză în formarea continuă a personalului didactic; informare-documentare şi consultanţă pentru personalul din învăţământul preuniversitar; editare și difuzare de carte şi publicații în domeniul educației; consiliere în managementul proceselor de dezvoltare personală şi organizațională și organizare a activităților de petrecere a timpului liber, excursii tematice, şcoli de vară etc.