La 2 ianuarie, 2022 s-a așternut doliu asupra învățământului superior și cercetării din Republica Moldova prin trecerea în neființa a profesorului universitar, doctor habilitat, Ion NICULIȚĂ.
Distinsul Profesor a fost unul dintre cei mai recunoscuţi arheologi din spaţiul românesc  şi nu numai,  pe drept cuvânt considerat întemeietorul şcolii de arheologie din Republica Moldova.
Multiplele realizări ştiinţifice în domeniu, monografiile, articolele de flux internaţional, vestigiile arheologice de valoare, creşterea şi îndrumarea  a generaţii de savanţi în domeniu, precum şi educarea a câtorva zeci de generaţii de studenţi, i-au asigurat recunoaşterea statutului de patriarh în domeniului istoriei şi arheologiei.
Ion NICULIȚĂ s-a născut la 27 mai 1939 în comuna Zârneşti, judeţul Cahul. După ce a urmat şcoala în satul natal, Ion NICULIȚĂ a fost admis la Facultatea de Istorie a Universităţii din Chişinău unde a studiat între 1958 şi 1963. Începând cu anul 1968 a fost doctorand la specialitatea „Arheologie” la Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova, unde va susține în 1972 teza de doctor în istorie, iar mai târziu, în 1991, cea de doctor habilitat.
La Universitatea de Stat din Chişinău / Moldova parcurge toate etapele carierei universitare: asistent (1963-1968), lector (1970), lector superior (1974-1976), conferențiar (1976-1992) și profesor universitar (din 1992).
Începând cu anul 1984, a fost șeful Catedrei de Istorie Antică și Medievală, apoi al Catedrei de Arheologie și Istorie Antică. Iar, în perioada 1993-2002 va deţine şi funcţia de decan al Facultăţii de Istorie.
Interesele ştiinţifice ale profesorului NICULIȚĂ au fost axate pe interferenţele culturale din sud-estul Europei, între sfârşitul celui de-al II-lea mileniu a. Chr. şi până la mijlocul mileniului I p. Chr., în special: aspecte de etnogeneză ale istoriei tracice timpurii, istorie şi civilizaţie geto-dacică, continuitate daco-romană şi procese de romanizare etc. Pentru a-şi concentra cercetările, în anul 1990 profesorul NICULIȚĂ a organizat la Universitate Laboratorul de Cercetări Ştiinţifice „Tracologie”. Sub conducerea sa au fost studiate o serie de situri arheologice: Hansca, Dănceni, Suruceni, Butuceni, Sobari, Trebujeni, Saharna, precum şi cele de la Dunărea de Jos, Satu Nou/ Novosel’skoye şi Orlovka (Cartal) din Ucraina.
În urma unei activități prodigioase profesorul Ion Niculiță a reușit să traseze o linie științifică distinctă în cadrul arheologiei din fosta URSS și Republica Moldova, devenind de facto fondator și părinte al arheologiei traco-geto-dace din spațiul pruto-nistrean.
Ion NICULIȚĂ a fost membru al Consiliului Internaţional de Studii Indo-Europene şi Tracice și membru al colegiilor de redacţie a mai multor reviste ştiinţifice: SCIVA (Bucureşti), Istros (Brăila), Cumidava (Braşov) şi Tyragetia (Chişinău).
Eforturile sale de peste 60 de ani în cercetarea arheologică au fost materializate în 10 monografii şi circa 200 de studii publicate în reviste şi culegeri de specialitate naţionale şi internaţionale.
A fost Dascălul a zeci de generații de studenți, conducător de doctorate și membru în nenumărate comisii pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat.
Drept recunoaştere a activităţii de decenii profesorul Ion NICULIȚĂ s-a învrednicit de mai multe distincții, printre care se remarcă ordinul „Gloria muncii”.
Suntem profund îndurerați de această pierdere enormă și în aceste momente de mare tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții.

Comunitatea universitară a USM.
Published Понедельник января 3rd, 2022

Объявления и пресс-релизы

Discuții despre transformările geopolitice globale în cadrul unei prelegeri susținute de Raj M. Desai la USM

Transformările majore ale economiei și politicii globale, precum intensificarea fragmentării geopolitice, competiția strategică dintre marile puteri și apariția unor riscuri sistemice care influențează instituțiile și piețele...

ANACEC a început un nou program de evaluare externă a calității pentru acreditarea/reacreditarea programelor de studii de licență și master

La Universitatea de Stat din Moldova săptămâna începe cu un nou proces de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării unor programe de studii...

Studenții USM-iști — câștigătorii unui grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru Tineret

 Un grup de studenți ai Facultatea Științe Economice, USM a câștigat un grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved