Ministerul Federal al Educației din Germania (BMBF) și Ministerul Afacerilor Externe din Germania (AA) susțin constant proiectele inițiate de Moldova-Institut Leipzig (MIL) și Universitatea de Stat din Moldova (USM) privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc. Colaborarea dintre USM și MIL continuă și în anul 2022 cu noi proiecte interesante pentru studenți și cadre didactice.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Igor SAROV a avut o întrevedere cu vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, dr. Vasile DUMBRAVA. Discuțiile au vizat rezultatele proiectelor de colaborare desfășurate în anul 2021 și activitățile care urmează a fi organizate de USM și MIL în anul 2022.

Începând de astăzi, 20 ianuarie, lansăm primul apel de înscriere la workshop-urile „LOCURI ALE MEMORIEI ȘI MEMORII CONCURENTE. Conflicte istorico-politice în Germania, Polonia, Ucraina și Republica Moldova”, organizat de Moldova-Institut Leipzig (MIL) ȋn cooperare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți. Detalii despre aplicare la workshop-uri pot fi vizualizate aici.

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig se realizează în baza unui Acord de colaborare.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universităţii din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punţi de legătură instituţionale între Republica Moldova şi Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educaţională, culturală şi ştiinţifică.

Published Thursday January 20th, 2022

Announcements and Press Releases

Profesorul Gladstone Hutchinson a susținut o prelegere studenților USM despre modernizarea comunităților rurale din Republica Moldova

Profesorul Gladstone Hutchinson, reprezentant al Lafayette College (SUA) și fondator al Economic Empowerment and Global Learning Project (EEGLP), a susținut o prelegere la Universitatea de Stat...

Anunț privind declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

În conformitate cu Decizia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM (CDSI) din 19 ianuarie 2026, Proces-Verbal nr.3 și cu Decizia CDSI din 22 ianuarie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova inaugurează un laborator multifuncțional modern, dedicat formării practice avansate a studenților Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică

Studenții de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică vor aplica studiile teoretice în competențe practice în cadrul unui nou spațiu educațional modern – Laboratorul multifuncțional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved