În cadrul cursului „Metodologia cercetării” a fost organizată sesiunea comunicărilor științifice a doctoranzilor, cu genericul „Cercetări juridice în contextul tehnologiilor actuale”. Sesiunea a fost organizată în cadrul conferinței științifico-practice „Cadrul consolidat de cercetare a problemelor actuale în știința juridică: interferențe dintre drept și tehnologie”, în două secțiuni, care au fost moderate de către cadre științifico-dicatice din cadrul Departamentului Drept Public.

Lucrările secțiunilor dedicate „Cercetării juridice în contextul tehnologiilor actuale” au fost inaugurate de către Rodica CIOBANU, dr. hab., titular al cursului Metodologia cercetării, care a salutat efortul și dorința doctoranzilor de a participa la conferință și le-a mulțumit pentru activism și deschidere.

Atelierele de lucru au întrunit doctoranzi pasionați de studiul dreptului, angajați în diverse sfere de activitate practică și familiarizați cu tehnologiile informaționale de ultimă oră. Doctoranzii s-au remarcat prin prestație și competențe de cercetare, prin prezentări originale și interesante.

Subiectele supuse cercetării au fost dintre cele mai diverse, fiecare participant lansând anumite recomandări și concluzii pertinente studiului.

Secțiunile I și II au fost moderate de către: Alexandru ARSENI, dr. hab., prof. univ., Natalia CRECIUN, dr. în drept, lector univ., Oleg PANTEA, dr. în drept, conf.univ. și Svetlana SLUSARENCO, dr. în drept, conf.univ.

Moderatorii au accentuat importanța schimbului de experiențe de cercetare dintre generații și au îndemnat doctoranzii de a fi în continuare parte a mediului academic și de a realiza cu succes proiectele de cercetare doctorală.

Published Wednesday March 23rd, 2022

Announcements and Press Releases

Ziua Limbii Române, marcată la Universitatea de Stat din Moldova

„Floarea stăpână, Floarea ceea se numește Limba română.”   Ion Aldea-Teodorovici Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române –...

Un nou început la USM! Mesajul Rectorului Otilia Dandara cu ocazia începutului noului an de studii

Dragi studenți și  cadre didactice, ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții...

USM își extinde parteneriatele europene: Rectorul Otilia Dandara și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Letoniei au discutat noi perspective de colaborare

Internaționalizarea învățământului superior și calitatea programelor de studii oferite de Universitatea de Stat din Moldova rămân un punct de atracție pentru partenerii europeni. Rectorul USM, Otilia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved