Senatorii Universității de Stat din Moldova au aprobat procedura instituțională de recunoaștere și echivalare a actelor de studii obținute în străinătate și a perioadelor de studii de doctorat efectuate peste hotare și/sau în alte școli doctorale din țară.

În context au fost efectuate modificări ale Regulamentului privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii obţinute în străinătate şi a perioadelor de studii efectuate peste hotare.

Astfel, admiterea la studiile superioare de doctorat din cadrul USM a titularilor actelor de studii obţinute în străinătate este condiţionată de recunoaşterea prealabilă a actelor de studii prezentate de candidaţi. Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii de doctorat obţinute în străinătate se realizează de către Oficiul Studii Doctorat și Postdoctorat.

Dosarul pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii de doctorat va cuprinde: cererea; actul de studii în original şi traducerea legalizată, după caz; suplimentul /anexa la actul de studii în original şi traducerea legalizată, după caz; actul de studii care a permis accesul la studii în străinătate şi traducerea legalizată, după caz; actul de identitate, în copie şi traducerea legalizată; copia certificatului de căsătorie si/sau dovada schimbării numelui, dacă este cazul, în copie şi traducerea legalizată; procura notarială, după caz și declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea actelor prezentate.

Termenul de examinare a dosarului pentru recunoaştere şi echivalare şi de luare a deciziei de către Comisie, este de maximum 20 de zile lucrătoare, de la data depunerii dosarului complet. Decizia privind recunoaşterea şi echivalarea perioadelor de studii se confirmă prin eliberarea Certificatului de recunoaştere şi echivalare a perioadelor de studii în 2 exemplare, care determină accesul la studii şi, după caz, condiţiile de acces.

 

Published Tuesday March 29th, 2022

Announcements and Press Releases

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

ANACEC evaluează programele de studii din domeniile dreptului, științelor politice și relațiilor internaționale la USM

În perioada 16–18 iunie, o comisie ANACEC desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova procesul de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării programului...

Cercetători ai Universității de Stat din Moldova au participat la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”

Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved