Experiența Marianei Novac, masterandă, anul II, FRIȘPA, beneficiară a numeroaselor burse (ERASMUS, „Bursa de Merit”, bursă de cercetare) reprezintă activitatea unui student USM-ist integru. Interesul pentru cunoaștere, abnegația pentru cercetare, implicarea în activitățile extracurriculare demonstrează norocul de a face parte din echipa USM.
Reporter: Ce înseamnă pentru dvs. a fi student la USM?
Mariana Novac: A fi studentă la USM înseamnă șansa de a-mi valorifica potențialul, de a pune în lumină capacitățile și aspirațiile, de a realiza și obține studii de calitate, de a interacționa cu persoane notorii și nu în ultimul rând, pentru mine, este și o provocare interesantă. Fiind studentă la USM, am conștientizat cât de mult contează în viață alegerile și deciziile pe care le luăm, de fapt, dacă acestea sunt echilibrate și potrivite, pe parcurs ai de cules doar reușite.
Reporter: Cum vă simțiți în cadrul USM?
Mariana Novac: În cadrul USM mă simt împlinită și apreciată. La USM persistă o atmosferă care trezește curiozitate și interes pentru implicare activă, care stimulează și cheamă spre acțiune. De fapt, aș putea să afirm cu certitudine că Universitatea de Stat din Moldova reprezintă instituția care pune la dispoziția oricărui tânăr o multitudine de posibilități și perspective, o instituție complexă din punct de vedere al domeniilor de studii, pe care le propune spre explorare, până la parteneriate și colaborări în varii direcții.
Reporter: Ce v-a determinat să faceți studiile de master la programul „Analiză și consiliere politică”?
Mariana Novac: În perioada studiilor de licență, realizate în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, la specialitatea „Politologie”, m-am regăsit în totalitate anume în acest domeniu. Am fost mereu activă, implicată în diverse proiecte, conferințe în cadrul facultății, dar și internaționale, activități extracurriculare care îmi dezvoltau spiritul civic, îmi alimentau setea de cunoaștere și, în cele din urmă, de fiecare dată îmi dădeau starea de avânt și dorința de a continua. Un impact esențial asupra a tot ceea ce am învățat și realizat la licență l-au avut și profesorii mei, cei care întotdeauna încurajau studenții să accepte provocări, să fie implicați, iar prin propriul lor exemplu au demonstrat că dacă îți dorești ceva cu adevărat, prin multă muncă și efort obții rezultate frumoase. Toate cele enumerate m-au determinat să-mi doresc să continui studiile la programul „Analiză și consiliere politică” și să văd în mediul politic lucruri mult mai profunde, dincolo de ceea ce putem vedea pe micile ecrane zi de zi. Or, analiza politică reprezintă o artă și o vocație, nu atât de ușor înțeleasă.
Reporter: Succesul vă însoțește pretutindeni: la studii, cercetare și programe extracurriculare. Cum reușiți să excelați? Puteți menționa câteva dintre realizările care v-au marcat în mod deosebit?
Mariana Novac: Este adevărat că perioada studiilor, pentru mine, a însemnat un succes dobândit continuu, gradual, prin efortul și determinarea pe care am avut-o educată încă din familie. În anul întâi de studii, am obținut o bursă Erasmus în România, Oradea, ceea ce a reprezentat pentru mine la acel moment, o oportunitate valoroasă, dar și o frică ascunsă. În adâncul sufletului, eram îngrijorată de ceea ce urmează, de provocările pe care le presupune studierea pentru un semestru într-un alt mediu, necunoscut mie. Acum constat cu satisfacție cât de frumos am reușit să mă încadrez în acea perioadă tumultoasă, să obțin rezultate remarcabile la valul de examene care m-au așteptat la sfârșit de semestru și să mă întorc la FRIȘPA cu lauri. După această experiență am devenit mult mai curajoasă și încrezută, iar toate realizările le obțineam cu o ușurință enigmatică.
De asemenea, un succes important pentru mine a reprezentat obținerea unei Burse de merit în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a programului „Burse de Merit”, organizat cu suportul financiar al partenerilor programului, BC „Moldova Agroindbank” SA și Orange Moldova, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova și Centrului de Informații Universitare. Au fost recunoscuți cei mai buni studenți și masteranzi din țară care au beneficiat de 50 de burse în valoare de 12000 MDL fiecare. Să mă regăsesc în această listă și să câștig a însemnat o muncă enormă, o cale lungă, dar în final rezultatul a meritat tot efortul și sunt extrem de bucuroasă.
Dacă stau acum să mă gândesc, cum îmi reușeste? Aș afirma că pentru mine mult a contat și contează susținerea familiei, necondiționată, aprecierea oamenilor apropiați și faptul că după fiecare succes obținut mi-am dorit și mai mult, am obținut doza de motivație din fiecare reușită, care îmi punea la dispoziție și mai mult entuziasm. Desigur că fiecare reușită implică și multă muncă, uneori chiar sacrificii, dar, după cum am mai precizat, rezultatul șterge urmele tuturor greutăților și obstacolelor.
Reporter: Ați obținut bursă de cercetare și în domeniul electoral, cât valorează și cum vă influențează activitatea dvs.?
Mariana Novac: În luna februarie 2020, CICDE a lansat cea de-a doua ediție a concursului de granturi mici pentru elaborarea unor proiecte de cercetare individuale în domeniul electoral. Am luat cunoștință, cu interes, de oportunitatea oferită de acest program și nu am ezitat să particip. În cele din urmă, am fost selectată și am primit șansa de a realiza un studiu în domeniul electoral. Cercetarea organizată în colaborare și cu suportul doamnei Natalia Putina, doctor în științe politice, lector universitar, prodecan la FRIȘPA care mi-a sugerat tematica: „Finanțarea partidelor politice: experiența internațională și națională”. Interesul pentru subiectul abordat în cadrul proiectului de cercetare este determinat de actualitatea temei atât la nivel internațional, cât și la nivel național. Or, partidele politice sunt, în mod cert, o funcție a democrației, iar dezvoltarea și consolidarea democrației este strâns legată și de dezvoltarea partidelor politice. În acest sens, finanțarea partidelor politice reprezintă unul din elementele centrale ale activității unui partid politic, iar controlul finanțării partidelor politice devine o necesitate pentru un sistem democratic.
Activând în calitate de funcționar public și având o multitudine de activități, cercetarea a devenit un interes de prim-plan. Pe lângă partea teoretică analizată, partea practică, prin realizarea unui sondaj, a prezentat o provocare, pe care am înfăptuit-o cu brio. Pentru un tânăr cercetător, valoarea bursei obținute reprezintă un venit financiar relativ motivant, luând în considerare că în cele din urmă cercetătorul se alege cu o publicație, dar și un bagaj de experiențe valoroase. Această cercetare, realizată în profunzime, mi-a trezit și interesul de a continua tematica abordată, inclusiv la teza de masterat, pe care urmează să o definitivez la sfârșitul acestui an academic.
Reporter: Care sunt provocările democrației 2020 pentru tineretul Republicii Moldova?
Mariana Novac: Provocările democrației 2020 pentru tineretul Republicii Moldova sunt multiple, dar eu, personal, le-aș rezuma la: dificultatea obținerii unor studii de calitate, de expunere și afirmare în plan profesional, dar și atentarea la libertatea alegerilor și deciziilor în contextul restricțiilor pandemiei de COVID-19.
Reporter: Cât de receptivi sunt studenții la astfel de activități?
Mariana Novac: Cu regret, constat în ultima perioadă, tot mai des, pasivitatea în rândul tinerilor, în special în ceea ce privește implicarea în proiecte, cercetări, activități ce țin de domeniul politicii sau care implică referințe în această sferă. Descurajați de clasa politică actuală, de ceea ce reprezintă procesul politic la acest moment în țară și toate evoluțiile sau involuțiile în acest sens, tinerii sunt mai puțini motivați pentru a se mai implica. Constatăm, cu regret, că cei mai mulți aleg să plece în căutarea unor activități mai atractive. Cu toate acestea, puțini, dar motivați sunt cei care au rămas să pună umărul la schimbare și care mai cred ca prin implicarea lor pot contribui la îmbunătățirea situației.
Reporter: Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă. Ce urare aveți pentru colegi, profesori, dar și pentru cei de acasă?
Mariana Novac: În contextul sărbătorilor de iarnă, urez tuturor un tradițional La mulți ani cu sănătate! Fie ca magia sărbătorilor să pătrundă în casele și sufletele tuturor, iar dorințele noastre să devină cât mai curând posibil reale. Succesul, determinarea și curajul să sporească, iar anul 2021 să vină cu vești frumoase, cu schimbări pozitive și bunăstare în lume!
Reporter: Vă mulțumesc pentru interviu! La anul și la mulți ani!
Interviul a fost realizat de Olesea Moiseev, specialist în cadrul Serviciului Imagine și Relații Publice al USM