Fondatorul site-ului Diez și absolventul „Comunicare și relații publice”, FJȘC, USM, ne oferă idei pline de motivație și detalii noi din anii săi de studenție și cariera de comunicator. Aflăm de la PR-istul experimentat cât de important e să începi să te formezi ca profesionist chiar de pe băncile facultății și să-ți formezi conexiuni utile.

Diana Nicorici: Ce abilități și valori necesare pentru o carieră reușită v-a oferit facultatea?

Alexandru Lebedev: Cred că în domeniul jurnalismului și comunicării, ceea ce este de cea mai mare valoare sunt contactele, iar dacă știi să le vezi, la facultate ele sunt peste tot: profesori, persoanele de la decanat sau rectorat, colegii, atât mai mari, cât și mai mici. În scurt timp după facultate va trebui să lucrezi cu toți și e mai ușor de lucrat când deja ai experiență comună pozitivă.

D.N.: Care au fost cele mai memorabile experiențe din anii de studenție?

A.L.: Eu cred că un student trebuie să protesteze, de asta cu drag îmi aduc aminte cum stăteam cu mai mulți colegi lângă ușa lui Constantin Marin (decanul facultății pe atunci), ca să ne pună notele. Și deja alte evenimente pe care le mai făceam pe holurile facultății, iar conducerea nu era foarte mulțumită.

D.N.: La ce ați visat încă de pe băncile facultății și reflectă realitatea acele visuri?

A.L.: Pe băncile facultății, cred că uneori dimineața pe la 8, visam la propriu, nu la figurat. Eu când am venit la facultate știam că vreau să mă fac PRșic, deja cred că având asta în vizor, într-un fel, îs PRșic.

D.N.: Ce ați face diferit dacă v-ați întoarce acum la facultate?

A.L.: Nu cred că aș face ceva diferit, când îmi amintesc, parcă totul a fost așa cum a trebuit, și a fost distractiv, nu pot să spun că au fost cei mai frumoși ani din viață, pentru că cei mai frumoși, cred că-i trăiesc acum.

D.N.: Ce rezultat v-a oferit experiența profesională atât din jurnalism, cât și din comunicare?

A.L.: Eu niciodată n-am vrut să fiu jurnalist, și nici nu sunt jurnalist. Consider, însă, că fiind în comunicare, trebuie neapărat să ai simțul știrii și al actualității, să știi bârfe, informații, #pesurse și altele. Faptul că încă din facultate am scris pe blog și am lucrat pe social media a fost un avantaj enorm pe piața din Republica Moldova.

D.N.: Cât de dificil e să începi un start-up în Moldova și ce s-a schimbat în această privință de când a fost fondat Diez?

A.L.: Dacă m-aș întoarce înapoi, știind cât de greu e, nu m-aș fi apucat. Dar asta e deja ce a fost, acum contează ce e în continuare.

Jurnaliștii nu au cea mai mare încredere de la oameni, piața media e mică și trebuie să te bați pe bugete cu prietenii, criza economică parcă e constantă, să nu mai vorbim de COVID, apoi brain drainul, e foarte greu să găsești pe cineva responsabil ca să angajezi. Iar aceste detalii fac începerea unui start-up media acum și mai anevoios, dar nu imposibil.

D.N.: Aveți alte idei de proiecte media pe care ați dori să le dezvoltați?

A.L.: Cred că cea mai importantă idee este să scot #diez-ul pe altă piață, în rest toate sunt asimilate la diez.

D.N.: Ce sfaturi i-ați oferi unui tânăr care dorește să îmbine interesele și pasiunile sale cu comunicarea?

A.L.: Dacă vrei să lucrezi în comunicare, începe să-ți faci contacte și relații încă din liceu. Să nu-ți fie frică să bați la uși, și mai ales în Moldova, nu arde poduri.

D.N.: Cât de mult contează activitatea unui comunicator pe social media pentru imaginea sa?

A.L.: Dacă nu ești pe social media, nu exiști, dar deja ține de tine ca și comunicator ce fel de imagine îți creezi, important e să nu fie diferită de ceea ce ești în realitate. Pentru că, dacă pe tine nu te știe nimeni, cum poți ajuta la promovarea cuiva?

D.N.: Ce cursuri, activități și cărți necesare i-ați recomanda unui student pentru a avea cât mai multe șanse de a fi angajat în câmpul muncii?

A.L.: Pentru comunicare, cele mai importante cărți sunt romanele, alegeți-vă câțiva autori și citiți-i. Pentru că un comunicator trebuie să fie un izvor de idei, dar ideile interesante nu se ascund în cărți de dezvoltare personală sau studii de caz ale altor oameni. Literatura de specialitate veți avea când s-o citiți după facultate.

Și desigur serialul Mad Men, tare bun!

D.N.: Alexandru Lebedev, vă mulțumesc pentru amabilitatea cu care ați binevoit să răspundeți întrebărilor noastre.

Interviul a fost realizat de Diana Nicorici, studentă în anul II, specialitatea „Comunicare și relații publice”, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM.