Departamentul Științe Politice și Administrative, din cadrul Facultății Relații Internaționale Științe Politice și Administrative a USM a organizat azi, 27 mai 2022, Conferinţa naţională cu participare internaţională cu genericul „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-practice”.

La eveniment au participat rectorul USM, Igor ȘAROV, decanul Facultății Relații Internaționale Științe Politice și Administrative, Alexandru SOLCAN, personalități ai mediului academic și cadre didactice din țară și din România și Ucraina, precum și studenții FRIȘPA.

Invitatul de onoare al conferinţei a fost  Petru FRUNZE, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreședintele Comisiei parlamentare de Administrație Publică, care a vorbit despre priorităţile comisiei parlamentare ce ţin de reforma administraţiei publice locale, despre necesitatea unei noi paradigme a funcţiei publice şi modernizarea serviciului public. Alesul poporului a menţionat şi despre provocările existente în serviciul public: deficitul de resurse umane, resursele bugetare precare pentru autorităţile locale.

Andrei STRAH, coordonator de programe al Institutului Naţional Democratic (NDI), SUA, a menţionat despre activităţile şi programele dezvoltate de NDI în Republica Moldova, necesitatea instruirilor şi comunicării pentru politicieni. Invitatul a menţionat care sunt ingredientele pentru o guvernare de calitate, precum consultările publice cu populaţia, promovarea profesiei de politician, modernizarea serviciului public şi implicarea civică a comunităţilor prin campaniei de advocacy în relaţii cu autorităţile publice.

Un alt invitat al evenimentului, Nicolae DANDIŞ, primar al oraşului Cahul, vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova, a scos în evidenţă problemele autorităţilor publice locale şi despre importanţa prezenței Guvernului central în regiune şi apropierea de problemele reale a colectivităţilor din ţară.

În cadrul sesiunilor de Ştiinţe Politice şi Administrative, participanții au vorbit despre practica guvernării care se află în fața unor provocări deosebite, impuse de realitățile ultimelor decenii.

Evenimentul a avut ca scop crearea unui forum de dezbatere și analiză a noilor direcții de cercetare în domeniul politic şi administrativ. Conferința a creat o platformă optimă de discuție pentru cele trei dimensiuni: cercetarea, reglementarea și practica politică şi administrativă adaptată la noile provocări și a identificat și formulat soluții și recomandări.

Published Friday May 27th, 2022

Announcements and Press Releases

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară, 29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Doctoranzi USM au participat la Doctorialele și Conferința Internațională a doctoranzilor din spațiul francofon

 În perioada 18-19 iunie 2026, la București, a avut loc ce-a VII-a ediție a Doctorialelor și a cea de-a III-a ediție a Conferinței Științifice Internațională a...

RFQ nr. MD-STATEUNI-558703-CW-RFQ – Lucrări de montare a punctului termic individual și rețele termice exterioare pentru căminul nr. 2

Anunț specific de achiziții Cerere de cotații Lucrări Țara: Republica Moldova Instituția: I.P. Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova ID Proiect:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved