Și în acest an Universitatea de Stat din Moldova, vine cu programe de motivare pentru cei care la Admiterea 2022 vor dori să aleagă unul dintre cele peste 60 de programe de formare profesională. Prin decizia senatului, comunitatea academică a USM, și-a arătat disponibilitatea de a susține candidații la admitere cu rezultate bune și foarte bune să-și realizeze visul și să devină un bun specialist.

Astfel, începând cu noul an de studii, Universitatea de Stat din Moldova va acorda Burse de excelență de 2500 lei și cazare gratuită în cămin, pentru premianții olimpiadelor internaționale; de 2000 de lei și cazare gratuită în cămin, pentru premianții concursurilor prestigioase internaționale și de 1500 lei și cazare gratuită în cămin pentru premianții olimpiadelor naționale.

Candidații la admitere, care nu vor reuși să ia un loc la buget la specialitatea pentru care optează, vor fi susținuți de către universitate prin burse nominale.

USM propune programul „Pedagogul Viitorului” pentru cei care au decis să aleagă o specialitate pedagogică. Participanții la program pe lângă facilitățile oferite de către stat (burse mai mari cu 20% decât la alte specialități, facilități de angajare cu statut de tânăr specialist), vor primi din partea universității burse nominale și cazare gratuită în cămin.

Cei care vor deveni parte a acestor programe, vor putea beneficia de aceste facilități pe parcursul anilor de studii, dacă vor demonstra implicare activă în viața universității și succese academice.

USM încurajează tinerii pentru o carieră academică.

Published Wednesday June 29th, 2022

Announcements and Press Releases

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved