Rectorul USM, Igor Șarov a participat la ședința Consiliului profesoral al Facultății de Istorie și Filosofie (FIF), la care au fost discutate și aprobate planurile de lucru pentru anul academic 2022 – 2023.

În debutul ședinței, rectorul Igor Șarov a acordat Diplome, profesorilor de la facultate,  în semn de prețuire pentru contribuția substanțială adusă la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, în contextul aniversării a 76 de ani de la fondarea universității, cât și a marcării Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ. Diploma Ministerului Educației și Cercetării i-a fost acordată Lilianei Rotaru, dr. în istorie, conf. univ.

În cadrul ședinței a fost discutat și aprobat Planul de activitate al Consiliului FIF, Planurile de activitate ale Departamentelor, Planul de activitate al Comisiei de Asigurare a Calității, dar și alte subiecte care vizează activitățile preconizate pentru anul academic 2022-2023.

Rectorul Igor Șarov a menționat că ședințele Consiliului profesoral al facultăților USM sunt o bună oportunitate de a discuta problemele curente ale fiecărei facultate și de a identifica, împreună cu profesorii, soluții viabile care să îmbunătățească activitatea USM și a procesului de studii.

Published Thursday October 6th, 2022

Announcements and Press Releases

USM pe calea deschiderii spre leadershipul educațional și predarea cu mentalitate deschisă în instituțiile de învățământ superior

Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Științe Economice, Departamentul Economie, Marketing și Turism a organizat, în format online, masa rotundă cu tema: „Leadership educațional și...

Masa rotundă „Abordări legale privind sistemul public de asigurări sociale ale liberilor profesioniști din domeniul justiției”

Pe data de 24 martie 2021, Departamentul Drept Privat al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova în colaborare cu Biroul Asociat de Avocați...

Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie”

La 25-26 martie 2021 s-a desfășurat Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională cu genericul „Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie”. Această manifestare ştiinţifică...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved