Rectorul Universitฤƒศ›ii de Stat din Moldova, Igor ศ˜arov a avut ieri, 17 octombrie, o รฎntrevedere cu Ida Manton, cercetฤƒtor ศ™i trainer รฎn domeniul negocierilor internaศ›ionale, mediere ศ™i practicฤƒ diplomaticฤƒ contemporanฤƒ ศ™i Cristina Ejov, dr. conf. univ., USM.

ย Ida Manton, activeazฤƒ รฎn cadrul diferitor academii diplomatice, institute, organizaศ›ii ศ™i universitฤƒศ›i (POINT, Diplomacy Dialogue, PACE Global Strategies, OSCE Academic Network). Timp de nouฤƒ ani, Ida Manton este cea care modereazฤƒ ย trainingul โ€žModelul OSCE รฎn Moldovaโ€, ย acesta fiind axat pe activitฤƒศ›i de simulare care implicฤƒ tinerii รฎn soluศ›ionarea conflictelor, prin reproducerea activitฤƒศ›ii Consiliului Permanent al OSCE รฎn timpul unei situaศ›ii de crizฤƒ.

รŽn contextul vizitei organizate la USM, rectorul Igor ศ˜arov ย s-a arฤƒtat deschis cฤƒtre ย noilor oportunitฤƒศ›i de colaborare cu instituศ›iile pe care le reprezintฤƒ experta OSCE, Ida Manton. De asemenea,ย  au fost abordate noi direcศ›ii de implementare a unor proiecte comune, precum ศ™i crearea unei reศ›ele de comunicare รฎn domeniul de expertizฤƒ a Idei Manton cu studenศ›ii ศ™i cadrele didactice din mediul universitar.

Menศ›ionฤƒm cฤƒ รฎn perioada 18-21 octombrie 2022, la Chiศ™inฤƒu, va avea loc cea de-a IX-a ediศ›ie a โ€žModelului OSCE pentru tineriโ€ . Evenimentul este organizat de cฤƒtre Misiunea OSCE รฎn Moldova, iar din partea Facultฤƒศ›ii de Relaศ›ii Internaศ›ionale, ศ˜tiinศ›e Politice ศ™i Administrative รฎn acest au fost selectaศ›i peste 10 studenศ›i. Competenศ›ele dobรขndite รฎn cadrul evenimentului vor contribui la dezvoltarea profesionalฤƒ a tinerilor specialiศ™ti รฎn domeniul relaศ›iilor internaศ›ionale.

Published Tuesday October 18th, 2022

Announcements and Press Releases

18 studenศ›i ai USM – premiaศ›i cu diplome de recunoศ™tinศ›ฤƒ pentru contribuศ›ia lor la Salonul Internaศ›ional de Carte Bookfest, ediศ›ia 2026

Pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a fi gazda celui mai aศ™teptat eveniment dedicat iubitorilor de lecturฤƒ ศ™i...

Conferinศ›ฤƒ internaศ›ionalฤƒ la ICJPS al USM: โ€žMotivaศ›ii ศ™i tendinศ›e de emigrare a tinerilor din Republica Moldova ศ™i Turciaโ€

Institutul de Cercetฤƒri Juridice, Politice ศ™i Sociologice (ICJPS) al USM a organizat, รฎn perioada 20-22 octombrie, conferinศ›a ศ™tiinศ›ificฤƒ naศ›ionalฤƒ cu participare internaศ›ionalฤƒ โ€žMotivaศ›ii ศ™i tendinศ›e de...

Donaศ›ie de carte oferitฤƒ Bibliotecii Publice din Molovata Nouฤƒ de cฤƒtre Institutul de Cercetฤƒri Juridice, Politice ศ™i Sociologice al USM

Centrul de Sociologie ศ™i Psihologie Socialฤƒ din cadrul Institutului de Cercetฤƒri Juridice, Politice ศ™i Sociologice al Universitฤƒศ›ii de Stat din Moldova (ICJPS al USM) a oferit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

โ€‹