Rectorul USM, Igor Șarov a participat astăzi, 19 octombrie, la ședința extinsă a Consiliului profesoral al Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială (FPȘESAS), la care au fost puse în discuție orientările strategice de dezvoltare a USM, precum și alte aspecte ale procesului de studii  pentru anul universitar 2022 – 2023.

Rectorul a menționat principalele direcții de dezvoltare instituțională, precum infrastructura, tehnologiile, investiția în capitalul uman, care pot fi susținute prin prisma proiectelor și a îndemnat colectivul profesoral al facultății să se implice constant în proiectele universitare.

Totodată, conform ordinei de zi a ședinței au fost discutate și aprobate Planurile de activitate ale Departamentelor și Planul de activitate al Consiliului de asigurare a calității, dar și alte subiecte cu privire la organizarea conferințelor științifice, a studiilor de masterat, aprobarea burselor pentru semestrul I, pregătirea pentru Balul Bobocilor ș.a.

De asemenea, în cadrul ședinței, rectorul Igor Șarov a acordat Diplome profesorilor de la facultate, în semn de profundă recunoștință și apreciere înaltă pentru activitatea remarcabilă, merite și rezultate deosebite în activitatea de instruire și de cercetare, precum și în contextul aniversării a 76 de ani de la fondarea universității au fost nominalizați: Ludmila Darii, dr. conf. univ., Aliona Chira, lector univ., Nadejda Butnari, dr, lector univ., Olga Bondarenco, dr, lector univ., Galina Pravitchi, dr, lector univ., Raisa Cerlat, dr., conf. univ., Natalia Toma, dr., conf. univ., Anastasia Oceretnii, dr., conf. univ. și Nicolae Bragarenco, dr., lector univ.

Published Wednesday October 19th, 2022

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved