Calitatea serviciilor publice reprezintă un aspect important al performanței autorităților administrației publice și un indicator al calităţii vieții cetățenilor. Managementul serviciilor publice presupune coordonarea şi controlul acestora pentru a le face efective şi eficiente în raport cu obiectivele trasate.

În acest context, în scopul eficientizării activității de prestare a serviciilor publice de calitate și crearea unei administrații publice moderne, Institutul de Administrație Publică, USM a organizat, în perioada 07-08 noiembrie 2022, cursul de dezvoltare profesională cu tematica „Managementul serviciilor publice”.

Durata instruirii este de 16 ore academice, iar beneficiari ai cursurilor sunt funcționari publici din autoritățile administrației publice centrale.

Scopul cursului este consolidarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor şi modelarea atitudinilor necesare participanţilor la curs în vederea exercitării unui management eficient al serviciilor publice. Funcționarii au avut ocazia să adreseze întrebări, să găsească răspunsuri, să inițieze discuții cu formatorii, cu o vastă experiență, din cadrul Institutului de Administrație Publică și a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Published Thursday November 10th, 2022

Announcements and Press Releases

Zece studenți ai Universității de Stat din Moldova, beneficiari ai Bursei Republicii și Bursei Guvernului acordate de Ministerul Educației și Cercetării

Performanța instituției noastre se recunoaște prin rezultatele profesorilor, cercetătorilor și, desigur, ale studenților care, prin excelența academică și implicarea lor activă în viața universitară, fac vizibilă...

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la două conferințe internaționale desfășurate la București

În această săptămână, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a reprezentat comunitatea noastră academică la două evenimente internaționale desfășurate la București, dedicate viitorului învățământului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​