Studenții, profesorii și angajații USM au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic și au participat la Campania de donare de sânge, organizată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.

Astfel, pe parcursul zile de ieri, peste 130 de persoane, printre care studenți, cadre didactice și angajați ai USM au donat sânge pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de transfuzii.

Studenții Facultăților Biologie și Geoștiințe și Chimie și Tehnologie Chimică s-au implicat în procedura de înregistrare a donatorilor și în acordarea ajutorului necesar.

Această Campanie are drept scop realizarea obiectivului de dezvoltare a donărilor de sânge și de a informa tineretul studios privind donarea voluntară de sânge.

Studenții USM răspund pozitiv de fiecare dată la apelul autorităților și anual donează voluntar sânge, în speranța că gestul lor va salva viețile semenilor aflați în pericol.

Published Thursday December 8th, 2022

Announcements and Press Releases

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Mesajul rectorului USM Otilia Dandara cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți, În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved