Studenții francofoni ai Universității de Stat din Moldova au participat la cea de-a zecea ediție a Alegerii Goncourt România (Choix Goncourt Roumanie), care, în premieră, s-a extins, devenind Premiul Goncourt – Alegerea României și a Republicii MoldovaOrganizat de Institutul Francez din România, Ambasada Franței și Lectoratul de Franceză al Universității din București, cu sprijinul Agenției universitare a Francofoniei în Europa centrală şi orientală, proiectul a reunit un juriu, format din peste 90 de studenți din zece universități din România și Republica Moldova, care au citit cele 15 romane selectate de membrii Academiei Goncourt, Franța.

Echipa USM, formată din nouă studente de la Facultatea de Litere (Departamentul Lingvistică romanică și Comunicare interculturală, Departamentul Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată și Departamentul Lingvistică germanică și Comunicare interculturală), s-a întâlnit periodic, timp de două luni, pentru a stabili progresiv o ierarhie a cărților. În acest timp, studentele au împărtășit impresii și gânduri extrase din romanele înscrise în cursă, pe care organizatorii activității le-au întrodus în video-ul de prezentare a cărților și broșura „Goncourt 2022”. Romanul „Le cœur ne cède pas” de Grégoire BOUILLIER a fost desemnat câștigătorul Alegerii Goncourt – USM.

Vineri, 09 decembrie curent, președinta juriului Universității de Stat din Moldova, Cristina CATANOI a fost prezentă la București pentru a susține Alegerea Goncourt USM și a participat la discuții, alături de ceilalți colegi din universitățile partenere. Studenta USM a fost aleasă, prin tragere la sorți, președintă a juriului comun și a avut onoarea de a anunța câștigătorul Premiului Goncourt – Alegerea României și Republicii Moldova 2022. Romanul „Une somme humaine” de Makenzy ORCEL este câștigătorul acestei ediții aniversare.

Premiul a fost decernat în prezența ambasadorului Franței în România, Laurence AUER, a scriitoarei Camille LAURENS, membru al Academiei Goncourt, și a scriitorului și traducătorului Cristian FULAŞ.

Felicitări studentelor Olesea STAVILA, Nicoleta VIERU, Ana PETCU, Ionela PANFILII, Rachela-Mihaela DEMIAN, Maria-Mirabela RUSU, Edelmira BUGA, Tatiana GROSU, Cristina CATANOI!

Premiul Goncourt, cel mai prestigios dintre trofeele literare decernate în Franţa, i-a revenit în acest an scriitoarei Brigitte GIRAUD pentru volumul „Vivre vite”.

Published Wednesday December 14th, 2022

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved