Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published Wednesday December 28th, 2022

Announcements and Press Releases

Conferința Internațională „The 5th Workshop on Intelligent Information Systems” (WIIS 2025)

Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” al Universității de Stat din Moldova, vă invită la Conferința Internațională WIIS 2025, care se va desfășura în perioada...

AVIZ
 privind desfășurarea alegerilor pentru desemnarea a doi membri ai C.D.S.I. din rândul cadrelor didactice titulare

Comisia Electorală Universitară anunță că alegerile pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (C.D.S.I.) din rândul cadrelor didactice titulare vor avea loc...

Vești bune pentru studenții de la Facultatea de Drept! A început Săptămâna Juristului la Universitatea de Stat din Moldova!

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a dat startul tradiționalei ediții a Zilelor Juristului, care se vor desfășura în perioada 13-17 octombrie 2025...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved