Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published Wednesday December 28th, 2022

Announcements and Press Releases

Start admitere la studiile superioare de doctorat

Universitatea de Stat din Moldova dă start sesiunii de admitere 2025 la studiile superioare de doctorat, ciclul III. Orarul sesiunii: Turul I: a) 15-21 octombrie –...

Universitatea de Stat din Moldova a obținut 24 de medalii de aur la Salonul Traian Vuia 2025

Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat și la ediția din acest an a Salonului Internațional de Invenții „Traian VUIA`25”, desfășurat în perioada 3-4 octombrie la...

USM promovează educația pentru Integrare: A fost lansat Concursul Național de Drept European

Astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), a fost lansat Concursul Național de Drept al Uniunii Europene, o inițiativă academică de anvergură națională dedicată studenților...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved