Senatorii Universității de Stat din Moldova (USM) s-au întrunit astăzi, 31 ianuarie, într-o nouă ședință, la care au fost discutate probleme de importanță strategică pentru universitate și au fost aprobate o serie de proiecte privind organizarea și funcționarea activității instituției.

Consolidarea programelor de formare profesională, rămâne a fi obiectivul strategic principal al USM. Asigurarea funcționalității specialităților, a studiilor superioare de Licență – ciclul I și a studiilor de formare de Master – ciclul II, determină acțiuni responsabile și coordonate ale tuturor nivelurilor de management universitar și a structurilor de suport. În context a fost discutată problema acreditării: dificultăți și perspective.

Calitatea resursei umane este o prioritate, fapt care necesită implementarea acțiunilor ce stimulează motivația și performanța angajaților. În acest sens, a fost discutat și aprobat regulamentul privind atribuirea suplimentului de performanță pentru angajații USM și lansarea concursului pentru obținerea sporului de performanță.

USM tinde să fortifice și direcția strategică „Deschidere și cooperare academică internațională”. Suporturile susținute în acest scop au mărit considerabil numărul de studenți străini, fapt care a necesitat aprobarea normei pentru cadrele didactice și științifico-didactice implicate în realizarea planului de învățământ, anul pregătitor pentru studenții străini.

Published Tuesday January 31st, 2023

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved