O nouă ședință a Seminarului republican de chimie a fost organizat ieri, 16 februarie, de  Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM, la care au participat circa 100 de profesori din întreaga țară.

În contextul demarării procesului de atestare a cadrelor didactice în instituțiile de învățământ preuniversitar, ședința Seminarului republican a fost consacrată produselor/proicetelor educaționale prevăzute de Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică, din 07.10.2020.

De asemenea au fost prezentate rezultatele obținute în cadrul parteneriatelor naționale și internaționale:

„Proiectul STEAM ca produs în procesul de atestare” – Mariana Gureu, profesoară de chimie, grad didactic unu, IPLT Ion Pelivan, c. Răzeni, Ialoveni;

„Ne jucăm, ne distrăm… și chimie învățăm” – Aurelia Delibaltov, profesoară de chimie, grad didactic superior, Gimnaziul Mihai Eminescu, Cantemir;

„Dezvoltarea gândirii critice, cooperării și creativității în cadrul proiectelor educaționale” –

Sabina Beznos, profesoară de chimie, grad didactic unu, Colegiul de Ecologie, Chișinău.

Profesorii de chimie au mulțumit formatorilor pentru schimbul de experiență, dar și coordonatorilor ședinței pentru selectarea tematicii abordate –  Mariana Dîru, dr., conf. univ. USM, Iulia Baerle, profesoară de chimie, grad didactic superior, IPLT N. Dadiani.

Published Friday February 17th, 2023

Announcements and Press Releases

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară, 29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Doctoranzi USM au participat la Doctorialele și Conferința Internațională a doctoranzilor din spațiul francofon

 În perioada 18-19 iunie 2026, la București, a avut loc ce-a VII-a ediție a Doctorialelor și a cea de-a III-a ediție a Conferinței Științifice Internațională a...

RFQ nr. MD-STATEUNI-558703-CW-RFQ – Lucrări de montare a punctului termic individual și rețele termice exterioare pentru căminul nr. 2

Anunț specific de achiziții Cerere de cotații Lucrări Țara: Republica Moldova Instituția: I.P. Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova ID Proiect:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved