Prim-prorectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a participat astăzi, 22 februarie, la întrunirea Forumului Economic, organizat sub Auspiciile Familiei Regale a României cu susținerea Ambasadei României în Republica Moldova, ce are scopul de a stabili o punte de legătură între mediul de afaceri și potențialii investitori și de a impulsiona implementarea proiectelor investiționale în toate sferele de dezvoltare, incluzând și cel educațional.

La întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri au participat și reprezentanții managementului de top de la alte instituții superioare de învățământ din Republica Moldova și România.

Universitatea de Stat din Moldova tinde să-și consolideze capacitățile ca rezultat al parteneriatului dintre mediul academic și cel de afaceri, întreprinderi și organizații. USM are un mare potențial deoarece formează cadre în peste patruzeci de domenii ale economiei naționale și realizează cercetări științifice în domenii ca zoologie, geologie, fizică aplicată, chimie, matematică și informatică, științe juridice/ politice, administrație publică. De asemenea, USM poate oferi o diversitate mare de servicii, precum transfer tehnologic în diverse domenii – consultanță, consiliere, cursuri de formare continuă etc.

De altfel, USM este mereu deschisă spre colaborarea cu antreprenorii care pot furniza universității informații privind probleme reale din domeniu, pe care studenții ( ciclului I, II, III), prin activitatea de proiect, tezele de licență, master și doctorat, dar și ca membrii ai echipelor de cercetare să ofere soluții pentru îmbunătățirea proceselor de dezvoltare economică.

Published Wednesday February 22nd, 2023

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova – gazda reuniunii de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi reuniunea de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”, organizată în cadrul proiectului „Transfer de bune practici și consolidarea...

Prelegere despre medierea conflictelor globale, susținută de expertul internațional Paul Dziatkowiec

Conferințele FRIȘPA – evenimentul care aduce în fața studenților USM personalități marcante ce relatează despre parcursul lor profesional și succesul în carieră. Iată că și astăzi...

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved