Onorată Universitate!Distinşi colegi! Dragi tineri studioşi! 

Cea de-a 74-a aniversare a Universităţii de Stat din Moldova din ziua fondării este un fericit prilej de a rosti  cu reciprocitate şi deosebită mândrie tradiţionalul: „LA MULŢI ANI, ALMA MATER!”

         Parte a prestigioasei noastre instituţii de învăţământ rămân valoroasele cadre didactice, profesori şi conferenţiari universitar, doctori în ştiinţe, care, de-a lungul anilor, au pregătit specialişi de calificare în toate domeniile economiei naţionale, mulţi dintre absolvenţii USM devenind recunoscuţi pe întreg globul pământesc.

Universitatea de Stat din Moldova, instituţie de învăţământ superior atractivă pentru sute şi mii de absolvenţi ai învăţământului liceal care au ales să-şi facă studiile aici, încorporează, în istoria sa, o pagină specială – tineretul studios– studenţi înmatriculaţi la cele 3 cicluri universitare care au demonstrat mereu capacităţi excepţionale în obţinerea studiilor de calitate în domeniul selectat şi devenind posesori ai titlului merituos:  studenţi performanţi. Aşadar, împreună suntem o continuă prelegere audiată, studiată reciproc, fapt ce ne face să ne simţim tot unitar, cu responsabilităţi deopotrivă şi drepturi depline de a persevera.

Dragi universitari! Şi în această zi de toamnă, când ni se oferă posibilitatea deosebită de a face nişte bilanţuri în ziua fondării Universităţii,  vă dorim ani mulţi, frumos caligrafiaţi în istoria USM, sănătate, concentare maximă la valorificarea potenţialului intelectual şi a cunoştinţelor, a traseului academic, susţinând cu brio, împreună, continuul examenul în faţa timpului la capitolul păstrarea prestigiului şi a imaginii  UNIVERSITĂŢII DE STAT DIN MOLDOVA, totodată păstrând astfel şi prestigiul, onoarea de a ne simţi membri ai acestei citadele a învăţământului naţional.

LA MULŢI ANI, DRAGI, STIMAŢI UNIVERSITARI!

Preşedintele Senatului USM,

prorector Otilia Dandara,

profesor universitar, doctor habilitat

Published Thursday October 1st, 2020

Announcements and Press Releases

A avut loc a doua ediție a Conferinței Științifice Internaționale – ,,Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept și Criminologie”

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative...

Secretarul de Stat al DRRM Adrian Dupu a ținut o conferință publică pentru studenții de la FRIȘPA

Facultatea Relații Internționale, Științe Politice și Administrative a USM a organizat o conferință publică, în contextul Zilelor Unirii Basarabiei cu România. La eveniment au participat: rectorul...

Un bust în memoria profesorului Gheorghe PALADE va fi amplasat în preajma liceului din satul Puhoi

Prodecanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor BERCU și preotul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, Octavian MOȘIN au participat la evenimentul organizat de Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved