Universitatea de Stat din Moldova a obținut statutul de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. În acest sens, Consorțiul Universitaria – cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România – a aprobat instituționalizarea deciziei adoptate în anul 2018 de asociere a Universității de Stat din Moldova, prin semnarea unui parteneriat strategic și acordarea statutului de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. Deciza a fost luată în cadrul reuniunii găzduite, în perioada 16-19 martie, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), la care a participat rectorul USM, Igor Șarov.

De asemenea, la reuniune au fost discutate teme legate de proiecte de legi ale educației și ale cercetării și de alte aspecte privind aria academică națională și internațională.

Consorțiul Universitaria a fost creat în 2009 și în prezent reunește nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Published Monday March 20th, 2023

Announcements and Press Releases

USM a participat la NEXT STEP FORUM – un eveniment dedicat orientării și dezvoltării profesionale a tinerilor

Universitatea de Stat din Moldova a participat la NEXT STEP FORUM, organizat de Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și Fundația pentru Educația Non-formală, un...

Studenții programului academic USM–Sorbona au obținut Trofeul Evenimentului și Premiul de Excelență la Simpozionul Internațional „Strategii pentru Educație”

Studenții Programului de Diplomă Dublă  dintre Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, au revenit de la Simpozionul Internațional...

Schimb de experiență între mediul diplomatic al Suediei și comunitatea academică

Directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu Palihovici, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Petra Lärke și studenții Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved