La 8 octombrie 2020, reprezentanții facultăților de Litere, Istorie și Filosofie, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, prorectorul pentru activitatea studențească a Universității de Stat din Moldova, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru și directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova (CID NATO), Elena Mârzac, s-au întrunit într-o ședință on-line.

Scopul ședinței a fost de a discuta propunerile de colaborare în cadrul proiectelor existente, precum și de a realiza un brainstorming privind organizarea activităților și a proiectelor de viitor pe subiecte din domeniul securității, în diversele ei aspecte – umană, ecologică, cibernetică, informațională etc.

În urma discuțiilor a fost luată decizia de a elabora un proiect comun al facultăților interesate ale Universității de Stat din Moldova cu CID NATO, în vederea organizării pe viitor a mai multor activități, ținând cont de specificul fiecărei subdiviziuni universitare aparte. Acestea urmează să se desfășoare în regim on-line sub diferite forme (mese rotunde, lecții publice, dezbateri etc.) cu participarea în calitate de vorbitori a experților naționali și internaționali.

Totodată, colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova va continua să se materializeze sub forma implicării studenților în stagiile de practică și de voluntariat în cadrul CID NATO.

Tot la această ședință a fost luată decizia de a relua proiectul pentru elaborarea unui curriculum la nivel național pe segmentul securității și apărării, în cadrul căruia Universitatea de Stat din Moldova să fie principalul beneficiar, precum și de a elabora o serie de publicații și cercetări comune.

Published Friday October 9th, 2020

Announcements and Press Releases

Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova

Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aflați în vizită la Universitatea de Stat din Moldova, au avut ieri, 02 decembrie, o ședință de lucru cu...

Studenții de la Facultatea de Arte Frumoase a USM – au cucerit podiumul Campionatului mondial la dans sportiv IDSA

Studenții de la Facultatea de Arte Frumoase a USM, Nichita Buga și Nadejda Bălțatu au cucerit podiumul Campionatului mondial la dans sportiv IDSA. Competiția, organizată de...

USM și BERD analizează noi obiective de cercetare aplicată în direcția revitalizării industriale

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor Șarov și prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale Vladimir Dolghi, au avut o discuție cu directorul Băncii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved