În semn de înaltă apreciere a muncii prodigioase în domeniile cercetării și inovării și merite deosebite în dezvoltarea științelor biologice, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a înmânat astăzi, distincția „Ordinul Republicii” domnului Petru Tarhon, doctor habilitat în științe biologice, profesor universitar.

Domnia Sa a activat timp de peste 30 de ani în cadrul Universității de Stat din Moldova în calitate de conferențiar, iar după susținerea tezei de dr. habilitat – profesor, șef de laborator științific.

Pe parcursul celor peste 60 de ani de activitate științifică și didactică, profesorul Petru Tarhon, a elaborat circa 380 de lucrări, inclusiv 20 de cărți (monografii, manuale, literatură didactică pentru studenți și profesorii de gimnazii și licee).

Interesele științifice, care l-au preocupat, au un diapazon larg, și țin de biologie, în particular de ecofiziologie și dendrologie. Cercetările ecofiziologice efectuate și materialele experimentale acumulate în cursul a zeci de ani, au permis autorului formularea unor ipoteze, concepții științifice și legități cu privire la introducția și aclimatizarea plantelor lemnoase angiosperme în Moldova.

Doctorul habilitat, profesorul Petru Tarhon, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în știință și învățământ, este cunoscut ca ilustru savant, pedagog de vocație, distins profesionist și patriot al neamului.

Published Thursday May 4th, 2023

Announcements and Press Releases

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved