În cadrul seminarului științific organizat la Facultatea de Științe Economice a USM „Consolidarea practicilor de audit și raportare financiară orientate spre asigurarea performanței entității moderne”, a fost omagiată doctorul în științe economice, profesor universitar, Cristina Dolghi.

Rectorul USM, Igor Șarov și cadrele universitare de la Facultatea Științe Economice i-au adresat mesaje de felicitare cu ocazia împlinirii a frumoasei vârste de 60 de ani, urându-i sănătate și multe realizări profesionale și personale.

Cristina Dolghi a deținut funcții importante în cadrul Facultății Științe Economice și a universității, fiind membru al Consiliului de Dezvoltare Strategică al USM;  șef al Departamentului Contabilitate și Informatică Economică în perioada 2006 – 2019; membru al Consiliului Departamentului Contabilitate și Informatică Economică; conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Științe Economice a USM.

De asemenea, profesionalismul Domniei Sale este apreciat în  activități de expertiză în cadrul Agenției Naționale de Asigurare a Calității  în Educație si Cercetare, Ministerului Finanțelor, în mediul de afaceri, deținând  licență pentru auditul general și auditul companiilor de asigurări

Prin contribuția și munca depusă în cadrul Departamentului Contabilitate și Informatică Economică, începând din anul 2006, la USM se relansează domeniul de formare profesională „Contabilitate”, astăzi fiind organizate studii la toate cele trei cicluri: licență, masterat și doctorat.

În prezent profesor universitar are publicate peste 140 de lucrări științifice și metodico-didactice, care vizează o tematică actuală și originală, în special pe domeniul contabilității și auditului, fiind înalt apreciate în țară și peste hotare.

În procesul educațional promovează cu consecvență reperele valorice moderne ale unei societăți bazate pe cunoaștere, pregătind numeroși discipoli, inclusiv doctori în științe, pe care i-a îndrumat și inspirat în parcursul lor profesional sau științific.

La mulți ani, distinsă Doamnă profesor Cristina Dolghi!

Published Friday May 19th, 2023

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved