În cadrul seminarului științific organizat la Facultatea de Științe Economice a USM „Consolidarea practicilor de audit și raportare financiară orientate spre asigurarea performanței entității moderne”, a fost omagiată doctorul în științe economice, profesor universitar, Cristina Dolghi.

Rectorul USM, Igor Șarov și cadrele universitare de la Facultatea Științe Economice i-au adresat mesaje de felicitare cu ocazia împlinirii a frumoasei vârste de 60 de ani, urându-i sănătate și multe realizări profesionale și personale.

Cristina Dolghi a deținut funcții importante în cadrul Facultății Științe Economice și a universității, fiind membru al Consiliului de Dezvoltare Strategică al USM;  șef al Departamentului Contabilitate și Informatică Economică în perioada 2006 – 2019; membru al Consiliului Departamentului Contabilitate și Informatică Economică; conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Științe Economice a USM.

De asemenea, profesionalismul Domniei Sale este apreciat în  activități de expertiză în cadrul Agenției Naționale de Asigurare a Calității  în Educație si Cercetare, Ministerului Finanțelor, în mediul de afaceri, deținând  licență pentru auditul general și auditul companiilor de asigurări

Prin contribuția și munca depusă în cadrul Departamentului Contabilitate și Informatică Economică, începând din anul 2006, la USM se relansează domeniul de formare profesională „Contabilitate”, astăzi fiind organizate studii la toate cele trei cicluri: licență, masterat și doctorat.

În prezent profesor universitar are publicate peste 140 de lucrări științifice și metodico-didactice, care vizează o tematică actuală și originală, în special pe domeniul contabilității și auditului, fiind înalt apreciate în țară și peste hotare.

În procesul educațional promovează cu consecvență reperele valorice moderne ale unei societăți bazate pe cunoaștere, pregătind numeroși discipoli, inclusiv doctori în științe, pe care i-a îndrumat și inspirat în parcursul lor profesional sau științific.

La mulți ani, distinsă Doamnă profesor Cristina Dolghi!

Published Friday May 19th, 2023

Announcements and Press Releases

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved