Senatorii USM au aprobat ieri, 30 mai o serie de modificări referitoare la strategia resurselor umane. USM se orientează spre o politică de personal ce va asigura perspectiva de dezvoltare în condițiile creării unei cariere universitare și a unei concurențe pe piața muncii.

Totodată, au fost aleși noii șefi de Departamente pentru Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Facultatea Științe Economice și Facultatea Matematică și Informatică.

De asemenea, a fost aprobat Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Departamentului Cercetare și Inovare, fiind prezentată și Metodologia formării și utilizării veniturilor colectate din activitatea de producție, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor speciale de către subdiviziunile didactice și de cercetare ale Universității de Stat din Moldova. În context, șefa Departamentului Cercetare și Inovare, Veronica Prisăcaru a prezentat datele generale referitoare la activitatea științifică, cadrele angajate în Instituțiile de cercetare afiliate USM-ului etc.

În cadrul ședinței, cercetătorilor USM, participanți la Expoziția Europeană de Creativitate și Inovație EUROINVENT, le-au fost înmânate diplomele de merit, aceștia fiind felicitați de către membrii Senatului pentru contribuția adusă în domeniul cercetării.

Universitatea de Stat de Moldova a prezentat un număr record de 52 de lucrări științifice și invenții. Acestea au fost apreciate cu Medalii de Aur, Medalii de Argint, Medalii de Bronz, premii speciale, premii de excelență, diplome de excelență

Published Wednesday May 31st, 2023

Announcements and Press Releases

Comunitatea noastră își mărește familia cu peste 5.200 de tineri care au ales excelența și studiile de calitate

Comunitatea noastră își mărește familia cu peste 5.200 de tineri care au ales excelența și studiile de calitate. Astăzi, studenții au venit la USM să-și semneze...

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar!

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar! Pentru a depune solicitarea, este necesar să completezi formularul online al facultății la care ești înmatriculat, până...

Memorandum de înțelegere între Universitatea de Stat din Moldova și Constructor University, Germania

Cu sediul la Bremen, Constructor University este una dintre cele mai importante universități private din Germania și una dintre instituțiile academice europene cu cea mai pronunțată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved