Universitatea de Stat din Moldova a semnat un Acord de parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, România, ce presupune dezvoltarea colaborării ştiinţifice şi tehnologice în sfera științei și inovării.

Actul a fost semnat astăzi, 28 iunie, de către rectorul USM, Igor Șarov și rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cornel Cătoi. De asemenea la eveniment au fost prezenți: președintele Sindicatului „Știința”, Oleg Chihai, și profesorii universitari – Adrian Nechita Oros și Flaviu Alexandru Tabaran.

Acordul a fost semnat pe o durată de patru ani și prevede colaborarea didactică și tehnico-ştiinţifică între instituțiile de învățământ, care va include următoarele forme: coordonarea şi efectuarea comună a cercetărilor şi experimentelor; organizarea seminarelor, simpozioanelor, conferinţelor ştiinţifice de interes reciproc; schimb de informaţii tehnico-ştiinţifice, literatură, vizite reciproce ale cadrelor didactice, cercetătorilor științifici, specialiştilor şi stagiarilor; participarea comună la concursurile programelor organizaţiilor internaţionale pentru proiecte (HORIZON EUROPE, Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat, precum şi la alte programe derulate sub egida Uniunii Europene).

Universitatea de Stat din Moldova promovează cooperarea și schimbul internațional în domeniul educației și cercetării. Astfel, USM își propune să stabilească parteneriate cu diferite instituții academice naționale și internaționale pentru a facilita schimbul de experiențe universitare și să contribuie la promovarea valorilor academice în Republica Moldova.

Published Wednesday June 28th, 2023

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved